Sute de pensionari, inclusiv foști CFR-iști, mineri, siderurgiști și angajați ai metroului, au protestat în fața Ministerului Muncii, nemulțumiți de modul în care au fost recalculate pensiile lor. Aceștia și-au strigat indignarea prin lozinci precum: „Demisia”, „Ruşine să vă fie” și „Hoţii!”, afișând pancarte cu mesaje dure, cum ar fi „Oltenii și Valea și-au pierdut răbdarea”, „PSD și PNL aceeași mizerie”, „Economia noi am salvat, voi în picioare ne-ați călcat”, „Pensia nu e un privilegiu, ci un drept”, și „Dreptul nostru greu muncit, voi din pix l-ați nimicit”.
Pensionarii protestează la Ministerul Muncii. Nemulțumiri după recalcularea pensiilor
Protestatarii spun că, după recalculare, pensiile lor au scăzut considerabil și cer soluții rapide din partea autorităților. Situația este una critică pentru mulți dintre ei, iar Confederația Sindicală Meridian a emis un comunicat prin care subliniază inegalitățile produse de actuala lege.
Conform comunicatului, legea nouă a pensiilor a adus beneficii pentru unele categorii de pensionari, în special pentru cei care au lucrat în condiții normale de muncă și au avut contribuții reținute pentru perioade lungi. Însă, cei care au lucrat în condiții de muncă deosebite sau speciale, persoanele cu dizabilități și cei cu pensii mici au fost defavorizați. Recalcularea a dus la pensii mai mici pentru aceștia, iar în viitor, indexările se vor aplica pe aceste pensii reduse, ceea ce înseamnă stagnare sau chiar scădere.
Problema condițiilor grele de muncă
Confederația Sindicală Meridian subliniază că „noua Lege a pensiilor desființează practic grupele de muncă privind condițiile deosebite și speciale, deoarece pensionarii care au lucrat în aceste condiții nu beneficiază de puncte de stabilitate, deși au contribuit suplimentar. În schimb, punctele de stabilitate sunt oferite doar celor care au lucrat în condiții normale de muncă și nu au plătit contribuții suplimentare.”
Una dintre plângerile principale ale protestatarilor este legată de calcularea incorectă a valorii punctului de referință.
„Calcularea valorii punctului de referință cu acest stagiu mediu de 25 de ani prejudiciază în mod nedrept pensionarii din condiții deosebite sau speciale de muncă și avantajează pensionarii din condiții normale”, se arată în comunicatul Meridian, citat de Agerpres.
După întâlnirea dintre liderii sindicali și oficialii Ministerului Muncii, aceștia au declarat: „Le-am atras atenția că legea trebuie modificată. Această soluție nu o poate rezolva decât Parlamentul României, politicienii trebuie să rezolve această lege. Restul este doar o abureală pentru cei care și-au bătut joc de grupele de muncă, de persoanele cu dizabilități și de cadrele militare.”
Sindicaliștii au promis că nu se vor opri aici și că vor continua protestele, următoarea destinație fiind Guvernul României: „Noi nu ne vom găsi dreptatea la Ministerul Muncii. Vom continua pe programul Confederației Meridian la Guvernul României.”
La protest au participat și salariați, alături de pensionari
Protestatarii din faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale sunt salariaţi şi pensionari din diverse organizaţii profesionale: FSTFR, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România, precum şi salariaţi ai Uniunii Sindicatelor Spitalelor CFR; pensionari şi salariaţi de la Metrorex, Federaţia Naţională a Muncii cu structurile ei, Uniunea Naţională a Muncii Valea Jiului, Uniunea Naţională a Muncii Oltenia, Sindicatul Rezistenţa Muncitorească, Sindicatul Solidaritatea 2013, Sindicatul MEDSERV, Liga Muncitorilor din România, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate – structuri care reprezintă mineri, energeticieni activi şi pensionari din judeţele Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Vâlcea, dar şi cadre militare în rezervă din SCMD; salariaţi viitori pensionari şi pensionari de la Asociaţia Pensionarilor Siderurgistul 2006 Galaţi, de la Galaţi şi Brăila, silvicultori de la Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva.
Citește și…
Pensiile recalculate se verifică din nou: Unii pensionarii ar putea da bani înapoi
Fraților, mineri și energeticieni!
A sosit vremea unității! Să ne strigăm,așadar, doleanțele și să nu ne dăm plecați din fața Guvernului până când personajele sinistre care îl populează, nu coboară din AROGANȚA LOR ȘI VOR SEMNA DOCUMENTE CONCRETE DE ÎNDREPTARE A ACESTEI SITUAȚII! De față cu noi! NU simple promisiuni și amânări!
Să nu uităm nici un moment că această situație este provocată de ei (PSD +PNL), cu incompența și impostura care îi caracterizează!
Iar dacă nu vor înțelege necazurile noastre, ale oamenilor simpli și apăsați de griji, să nu plecăm acasă până când ACEST GUVERN incompetent nu VA FI DEMIS, în totalitatea sa!