De la 1 septembrie 2024, unul din cele cinci tipuri de pensii din România va fi eliminat conform noii legi a pensiilor care va intra în vigoare la acea dată. Astfel, doar până la finalul lunii august 2024 va mai exista pensia anticipată fără penalizări.
Ce spune ministrul Muncii
Această modificare reprezintă una dintre cele mai semnificative schimbări aduse de legislația nouă și va afecta modalitatea în care românii pot accesa pensia anticipată.
Conform declarațiilor făcute de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, reforma sistemului de pensii are ca obiectiv principal asigurarea unei mai mari echități în acordarea pensiilor, indiferent de perioada în care au fost acumulate contribuțiile.

Ministrul Muncii a explicat că această schimbare vine în contextul unei preocupări pentru creșterea sustenabilă a pensiilor, pentru a se asigura că românii vor beneficia de pensii decente și adecvate muncii pe care au prestat-o de-a lungul vieții active.
Așadar, pensia anticipată fără penalizări va fi disponibilă până la finalul lunii august 2024 numai pentru cei care îndeplinesc criteriile stabilite conform legislației în vigoare la momentul respectiv. După această dată, accesul la acest tip de pensie va fi restricționat conform noii legi a pensiilor.
Tipuri de pensii
Conform ministrului Muncii, tipurile de pensie sunt:
- Pensia pentru limită de vârstă
- Pensia de invaliditate
- Pensia anticipată
- Pensia de urmaș
Ce este pensia anticipată
”Pensia anticipată se poate lua atunci când ai stagiul complet de cotizare și te poți pensiona anticipat în două situații: Dacă ai 40 de ani de stagiu contributiv poți să te pensionezi anticipat fără nicio penalizare. Altfel spus, dacă ești bărbat, iar limita de vârstă este de 65 de ani, dacă ai 40 de ani de stagiu de cotizare, poți ieși la pensie la 60 de ani. Fără nicio penalizare, cu toate drepturile. De asemenea, pentru pensia anticipată, dacă ai 35 de ani stagiu contributiv, ceea ce este obligatoriu pentru a te pensiona anticipat, poți ieși la pensie anticipat scăzând penalizarea de la 30% cât era pe vechea lege la o penalizare de 24%, cât este pe noua lege”, a explicat Simona Bucura Oprescu, la Antena3.
Pensiile care dispar de la 1 septembrie 2024
Potrivit noii legi a pensiilor, vor exista doar patru categorii de pensii, și nu cinci, cum prevede legea în acest moment. Așadar, dispare anticipată fără penalizări. Cei care vor să iasă mai devreme la pensie, fără penalizări, o mai pot face doar până la 31 august 2024.
Cum poți lua pensie anticipată
În prezent, pensia anticipată fără penalizări poate fi accesată cu până la cinci ani înaintea vârstei standard de pensionare, cu condiția ca solicitantul să aibă un stagiu de cotizare cu cel puțin opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare, explică avocatnet.ro.
În schimb, pensia anticipată cu penalizări poate fi obținută în același interval de timp, adică cu până la cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, însă este necesar doar să se îndeplinească stagiul complet de cotizare (inclusiv cei care depășesc stagiul complet cu până la opt ani).