Pensia pe care o va încasa Iohannis după cariera de profesor și funcția de președinte a fost calculată deja de specialiști. Klaus Iohannis şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Astfel, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacant după 27 de ani, deși Iohannis nu a predat acolo în tot acest timp.
Pensia pe care o va încasa Iohannis după cariera de profesor și funcția de președinte
Sspecialiștii au făcut deja calculele pentru cât va încasa președintele după cei 42 de ani de muncă.
”Are 42 de ani de muncă și 10 ani de președinție. De acolo are indicele cel mai mare în grilă, 12 salarii medii. După părere mea, de acolo acumulează în jur de 4 puncte de pensie pe an. Adică adună 40 de puncte din salariul pe care l-a obținut de la președinție. Mai are anii de predare și de conducere a Inspectoratului Județului Sibiu, unde nu erau salariile foarte mari, eu cred că îi ies vreo 22 de puncte. Dacă adunăm 40 de puncte de la președinție, cu 22 de puncte de la liceu, cu 25 de puncte de la Primărie, cred că îi vor ieși domnului președinte cam 103 puncte, o pensie de aproximativ 8400, sau chiar spre 9.000 de lei”, a explicat Anton Hadăr, lider al Federației Naționale ”Alma Mater”, la Antena 3.
Câți ani a predat Klaus Iohannis
Postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu a devenit disponibil, după aproximativ 27 de ani în care acesta fost blocat de Klaus Iohannis. Actualul președinte al României esta a predat acolo doar 19 ani.
Administrația Prezidențială a confirmat că președintele României și-a înaintat cererea de pensionare. „Domnul Președinte a inițiat demersurile prevăzute de legislația în vigoare pentru depunerea dosarului de pensionare pentru limita de vârstă”. a comunicat Administrația Prezidențială.
Inspectoratul Școlar Sibiu: ”Ceilalți profesori care au catedră sunt tineri”
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Constantin Dincă, a explicat că președintele României și-a depus cererea de pensionare pentru poziția de profesor de fizică, invocând limita de vârstă.
„Colegiul Brukenthal a scos la concurs catedra de fizică, asta însemnând că tot ce e posibil să fie catedra domnului președinte. Klaus Iohannis și-a depus cerere de pensionare pentru limită de vârstă. Ceilalți profesori care au catedră sunt tineri”, a explicat Constantin Dincă.
Condițiile de angajare pe postul profesorului Klaus Iohannis
Lista posturilor disponibile pentru titularizare în județul Sibiu a fost publicată recent, iar printre acestea se află și catedra de fizică de la Colegiul Brukenthal. Acesta este un post cu predare în limba germană, cu o normă întreagă, de 18 ore de predare.Acest post este pe lista posturilor vacante, dar angajarea poate fi făcută pe o perioadă determinată de 4 ani. Candidatul trebuie să aibă definitivat și să obțină o notă sau o medie de cel puțin 7 la examenul de Titularizare.