Patriarhia Română cheamă credincioșii la rugăciune în contextul avertizărilor meteorologice de cod galben și portocaliu pentru furtuni și ploi torențiale, care vizează mai multe regiuni ale țării. În localitățile aflate sub avertizare, clopotele bisericilor vor suna pentru dispersarea norilor.
Patriarhia Română face apel la rugăciune și îndeamnă la măsuri speciale în biserici
Patriarhia Română a lansat un apel către clerici și credincioși pentru a se uni în rugăciune și solidaritate, având în vedere avertizările meteo emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor și ANM.
„Patriarhia Română îndeamnă clericii și credincioșii din toate eparhiile la rugăciune și solidaritate”, a transmis Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Duminică, 29 septembrie 2024, în cadrul Sfintei Liturghii, preoții vor include cereri speciale în rugăciunile din timpul ecteniei mari și a ecteniei întreite. Mai exact, vor fi rostite rugăciuni „la vreme de necontenire a ploilor”, urmate de „Rugăciunea la toată primejdia de obște”.
În plus, în localitățile unde există risc iminent de furtuni și inundații, bisericile vor suna clopotele pentru dispersarea norilor. Aceste tradiții au rădăcini vechi în ortodoxie, fiind considerate măsuri spirituale menite să protejeze comunitățile de calamități naturale.
Avertizările meteo și pregătirea autorităților
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) și Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis mai multe avertizări de cod galben și portocaliu pentru inundații și ploi torențiale. Avertizările acoperă o mare parte a țării, unde furtunile pot provoca inundații și alte efecte negative severe.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a subliniat că „zona Galați, afectată recent de inundații, necesită o atenție deosebită”. În această regiune, albiile râurilor sunt colmatate, iar serviciile de intervenție trebuie să fie în alertă.
„S-a solicitat o permanență sporită în zonele cu risc crescut, în special în bazinele hidrografice Siret și Prut-Bârlad”, a mai precizat ministrul.
Măsuri preventive suplimentare
Administrația Națională „Apele Române” a suplimentat deja materialele de intervenție în regiunile vizate și a trimis echipamente grele, precum buldozere și excavatoare, pentru a preveni eventualele probleme generate de colmatarea râurilor.