Administrația locală din Craiova pregătește în Parcul Nicolae Romanescu Târgul de Paște cu mai multe căsuțe.
Vor exista de asemenea decoruri de basm și spectacole. Târgul va fi deschis în perioada 19 aprilie – 12 mai 2024. Tema ediției este povestea Albă ca Zăpada și cei șapte pitici.
În acest scop sens, se aranjează căsuțele piticilor, unde se vor vinde produse tradiționale de Paște, casa din pădure a prințesei, cât și palatul vrăjitoarei, oglinda, mărul otrăvit.
„Nu putem uita nici scena religioasă a Învierii Domnului, în acest sens urmând să creăm, împreună cu Mitropolia Olteniei, o surpriză care să vă introducă în atmosfera binecuvântată a sărbătorii. Dar, pentru că ne dorim să vă petreceți cât mai mult timp alături de noi, aducem și alte atracții. Este vorba despre un roller coaster, roata gigant, bărci, carturi electrice, un sat medieval cu artiști ambulanți, parade de costume medievale, ateliere interactive pentru copii, spectacole ale instituțiilor noastre de cultură, totul în decorul de vis al Parcului Romanescu, mai înflorit ca niciodată”, anunță primarul Lia Olguța Vasilescu.

Autobuzul supraetajat va purta doritorii către destinația finală, cu opriri în centrul istoric și Grădina Botanică, la fel ca și un trenuleț pentru copii
Căsuțele din Târgul de Paște Craiova 2024 vor fi deschise zilnic, între orele 11.00 – 20.00. Va exista posibilitate de extindere a programului. Comercianții se pot înscrie la Târgul de Paște de la Craiova, până pe 22 martie 2024, iar criteriile de participare pot fi regăsite pe site-ul Primăriei Craiova.

Tipuri de produse comercializate – Categorii:
- produse tradiționale – produse din miel, ied, drob etc. și din bucătăria internațională din carne, delicatese culinare, specialități pascale – ouă vopsite etc., artă culinară locală
- produse tradiționale din lapte, gen brânză, brânză de burduf, cașcaval etc.
- deserturi calde: gogoși, clătite, produse de panificație etc.
- dulciuri de casă gen cozonac, fursecuri, prăjituri, pască, plăcinte, turtă dulce, kurtos, bomboane de marțipan, ciocolată de casă, dulcețuri și siropuri etc.
- produse din ciocolată, produse de patiserie etc.
- castane fierte, coapte sau prăjite
- băuturi tradiționale ambalate: vinuri, țuică, palincă etc.
- produse naturale de îngrijire
- băuturi ambalate: vinuri, sucuri, băuturi răcoritoare, ciocolată caldă, cafea etc.
- jucării specifice Sărbătorilor Pascale
- flori de sezon și decorațiuni florale, coșuri florale realizate în spiritul Paștelui, suporturi flori de casă/de grădină
- bijuterii și alte accesorii, obiecte decorative de Paști
- ii și costume populare
- ceramică, produse artizanale specifice zonei și sărbătorilor pascale
- produse/obiecte/decorațiuni hand-made și realizate de meșteri populari sau artizani contemporani, inclusiv cu motive specifice Sărbătorilor Pascale
Craiova, magnet pentru turiști de Crăciun și Paște. Destinația preferată pentru europeni
Târgul de Paște, ca și cel de Crăciun, au devenit o tradiție pentru Craiova. Și au transformat urbea într-o atracție turistică nu doar pentru români.
Mărturie sunt voturile exprimate pe site-ul Europe Best Destinations. Acolo unde regăsim Craiova în topul destinațiilor de Crăciun patru ani la rând (în ultimii doi, pe poziția secundă, în timp ce de Paște a fost liderul european atât în 2022, cât și în 2023.
Acest lucru înseamnă că dacă vreți să ajungeți la evenimentul programat între 19 aprilie și 12 mai trebuie să vă grăbiți cu rezervările. Pentru că locurile de cazare sunt ocupate în cea mai mare parte (în weekend se ajunge și la peste 80% din capacitate rezervată), iar prețurile cresc uneori chiar și cu 50%.
Citiți și: