Acum câteva zile, candidatul AUR pentru sector 6, Valentin Florea a anunțat că-și cam ia tălpășița din partidul cu nume de metal prețios și se alătură cârdului de demisionari care au părăsit această formațiune politică în ultima vreme. Demisia a fost dată cu stropi pe pereți și capete în gura politică a șefului de partid, care a fost făcut, mai pe față mai pe la spate, “gunoi” partidul în care mulți români își puneau speranțele, așa cum pui numerele în numerele de la loto, crezând că vei mai lua și altceva decât ventilele de la bicicletă, a început să-și cam dea alama pe față și să-și arate, mai pe la colțuri, intențiile mai mult mercantile decât patriotice.
Balul plecărilor din AUR a început cu suspendarea lui Marius Lulea
Bătut în cuie încă de la înființarea partidului pe post de prim vicepreședinte și omul care a alimentat în permanență partidul cu bani, Marius Lulea a fost încuiat în garajul politic de către George Simion pe niște motive pe care le știu doar ei doi și pereții ăia cu microfoane de la sediu. Plecările și venirile dintr-un partid sunt la fel de frecvente precum plecările și sosirile trenurilor din Gara de Nord. Frăsuiala asta generală politică indică nu numai un dezechilibru fundamental, ci și o goană disperată după funcțiile aducătoare de bănuți nefiscalizați, adică de șpăgi. Valentin Florea, cel care se bătea în piept cu bordura luată din Sectorul 6 unde a si candidat, pentru a demonstra cât este el de patriot și iubitor de asfalt strămoșesc, vine după o lungă perioadă de foieli prin partidul unde unii vin și alții pleacă, ca la mall. Dar cum mai mult unii pleacă decât alții vin, în AUR începe să se întrezărescă tinicheaua de sub poleala aurită. Să ne amintim că de la AUR a plecat și Dumitru Coarnă, supărat băltoscă pe faptul că bijutierul principal al partidului nu vrea să înființeze filiale locale, ceea ce între noi fie vorba cam încalcă legea electorală. Au urmat alții, și alții, și alții. Alaltăieri, candidata la primăria Buzău, Elena Năstăsoiu a cedat nervos și a plecat steagul, anunțând că nu mai candidează la primăria Buzău. A plecat împreună cu 17 candidați la funcțiile de consilieri locali, ceea ce pentru George Simion e o lovitură suficient de puternică ca să-l trezească din amorțeala pricinuită de prea mult uitat în oglindă. Pentru că din ce în ce mai mulți candidați la diverse funcții, fie că vorbim de locale, fie că vorbim de alte alegeri, încep să dea bir cu fugiții din AUR, întrebarea care iese ușurel de după calorifer este “Ce se întâmplă?” George Simion a fost, este, și va fi un lider autoritar. El a construit un partid din nimic, pe care l-a băgat în cărți, atât pentru europarlamentare cât și pentru parlamentarele naționale. Astea nu înseamnă nici că este un lider foarte bun, nici că este un lider iubit, ci pur și simplu faptul că e un foarte bun organizator. Dar, cum puterea unui partid stă în mesajul, pe care îl transmite constant poporului grabnic votant, George Simion a cam uitat să intre pe WhatsApp-ul național și să dea mesaje corect.
Pipăind ca orbii politici, cu degetele minții, știrile din ultima vreme, cred că până la alegeri sclipiciosul partid va pierde o bună parte din votanți, tocmai pentru că a intrat desculț pe podeaua plină de cioburi a intereselor locale. Dacă prin toamna anului trecut AUR fusese aproape o certitudine apropo de preluarea pârghiilor puterii. Alegerile locale vor confirma un răsunător insucces. Dar cum pentru George Simion alegerile locale sunt la fel de importante cât este Netflix pentru pisică, el concentrându-se mai mult pe alegerile parlamentare și pe cele europarlamentare, e clar că motoarele AUR vor fi turate undeva spre toamnă. George Simion va pierde europarlamentatele dacă va pierde localele, sau vei ieși cu scoruri mici cât flacăra de aragaz în cartierul Berceni. Acum e clar că vom asista la un recul politic, prezis de altfel de subsemnatul la niște emisiuni tv, undeva prin toamnă.
Astăzi, Gică Contra vă urează să aveți cârnați de Pleșcoi făcuți la Mamaia și bărci cu ventuze.
CITIȚI ȘI: Tudor Giurgiu a luat tot ce s-a putut la premiile Gopo (oficiuldestiri.ro)