Partidele politice „și-au tras” subvenții mai mari în 2024. Pe ce au cheltuit în 2023 banii PSD, PNL, USR și AUR? O vorbă românească – se aplică mai mult decât perfect în realitatea politică a zilelor noastre – spune că cine împarte parte-și face. Ei bine, lucrul aceste pare să aplice mănușă și partidelor politice de pe scena românească.
Conform bugetului aprobat pentru anul 2023, partidele politice ar fi trebuit să primească 258 de milioane de lei din subvenții. Cu toate acestea, valoarea finală a transferurilor făcute de către Autoritatea Electorală Permanentă este de 227 de milioane de lei.
Mai exact, AEP a virat către beneficiari următoarele sume până în luna decembrie, potrivit analizei făcute de expertforum.ro. Bugetul pentru subvenții din 2024 este de 314 milioane de lei, cu o treime mai mare decât cel din 2023.
Analiza privind cheltuielile reflectă doar lunile ianuarie-octombrie 2023, întrucât doar datele legate de această perioadă sunt disponibile până acum.

„Deși este posibil ca subvențiile să crească în ani electorali, reamintim că pornim deja de la o valoare foarte mare, deci orice suplimentare nu poate să conducă decât la consolidarea monopolului politic de către un număr mic de partide și reducerea competiției la alegeri. EFOR a protestat împotriva acestei măriri și a cerut partidelor politice să reducă alocațiile pentru subvenții”, au precizat cei de la Expert Forum (EFOR)
● Partidul Social Democrat – 88,3 milioane de lei
● Partidul Național Liberal – 74,9 milioane de lei
● Partidul Mișcarea Populară – 2,5 milioane de lei
● Uniunea Salvați România – 40,3 de milioane de lei
● Alianța pentru Unirea Românilor – 17,8 milioane de lei
● Partidul Pro România – 2,2 milioane de lei
Contractele pentru presă, încă netransparente
În ceea ce privește sursa citată, anul 2023 nu a adus nicio îmbunătățire semnificativă privind transparența cheltuielilor partidelor politice realizate din bani publici, dar nici mai multă responsabilitate din partea partidelor politice.
Cu alte cuvinte, contractele pentru presă sunt la fel de netransparente, iar singurele detalii care apar în public se regăsesc într-un număr relativ mic de articole, publicate de câteva publicații online (în special Libertatea).
Un proiect de lege care ar fi transparentizat marcarea materialelor de publicitate politică și ar fi obligat partidele să raporteze constant cu privire la destinația banilor s-ar fi blocat în Camera Deputaților și are mici șanse să treacă înaintea anului electoral 2024.

Bugetul pentru subvenții din 2024: 314 milioane de lei, cu o treime mai mare decât cel din 2023
Începând cu luna iulie, Autoritatea Electorală Permanentă a suspendat plata subvenției către Partidul Mișcarea Populară în urma conflictului din interiorul partidului privind conducerea formațiunii. Mai exact, Pro România nu poate folosi fondurile pe care le primește.
- Comparând veniturile partidelor politice din perioada 2021 – 2023, se remarcă o scădere în 2023 față de anii anteriori.
- În 2023, partidele au primit 227 milioane de lei, în timp ce în 2022 și 2021 alocațiile transferate au fost de 256 milioane de lei, respectiv de 234 milioane de lei.
- În 2019 și 2020 partidele au primit 252, respectiv 253 de milioane de lei.
- Analizând sumele primite și cheltuite de partidele politice în perioada ianuarie – octombrie 2023, se observă că majoritatea au cheltuit mai mult decât au primit.
„Menționăm faptul că partidele apelează și la economiile acumulate din subvențiile primite în anii anteriori și nu sunt obligate să cheltuie fondurile primite într-un an anume. Se observă și o creștere a cheltuielilor comparativ cu anul 2022. Doar PSD și PNL s-au menținut în limitelor fondurilor primite, iar cea mai mare creștere este vizibilă la AUR, care în anii trecuți nu cheltuise niciun ban pentru activități ale partidului”, punctează Expert Forum în analiza subvențiilor paratidelor pe 2023.

Partidele au cheltuit 198 de milioane de lei până în luna octombrie, inclusiv
Cheltuielile arată astfel pentru perioada ianuarie-octombrie 2023:
- PSD a cheltuit 69/74 milioane de lei – 92% din suma transferată de AEP
- PNL – 57/63 milioane de lei – 92% din suma transferată
- PMP – 4,3 din 2,5 milioane de lei – 174% din suma transferată
- USR – 37/34 milioane de lei – 110% din suma transferată
- AUR – 24/15 milioane de lei – 162% din suma transferată
- Pro România – 4,4/2,8 milioane de lei – 157% din suma transferată
Destinația cheltuielilor. Per total, cele mai mari sume au fost cheltuite pentru:
- presă și propagandă – 98 milioane de lei – 49% din totalul cheltuielilor
- personal – 18 milioane de lei – 9% din totalul cheltuielilor
- sondaje de opinie – 15 milioane de lei – 8 %
- consultanță politică – 14 milioane de lei – 7 %
- bunuri mobile și imobile / activități de natură politică – 6%
Comparând sumele cheltuite pentru presă și propagandă, se remarcă o creștere
constantă a acestora în ultimii trei ani.
În 2021 partidele au plătit pe an 62 milioane de lei, în 2022 suma alocată a ajuns la 100 milioane de lei, iar în primele 10 luni din 2023 s-au cheltuit deja 98 de milioane de lei – deci în 2023 cheltuielile vor fi mai mari ca în anii precedenți.
Subvențiile partidelor politice în 2023
Partidele care au cheltuit cel mai mult în primele zece luni ale anului au fost: PSD care
a alocat 46,7 milioane de lei (67% din banii cheltuiți până în octombrie), PNL 37,7
milioane de lei (65%) și USR 11,9 milioane de lei (33%).
Spre deosebire de anii anteriori în care AUR a decis să nu cheltuiască banii primiți din subvenții, în anul 2023 formațiunea a investit considerabil în promovare, cheltuind 1,04 milioane de lei (4%).
De menționat că AUR și-a început deja campania prin distribuirea de pliante prin poștă
și prin publicarea unui ziar. Și PMP a cheltuit tot un milion de lei pentru această
categorie, adică 24% din fondurile cheltuite.
Pe ce a cheltuit banii fiecare partid?
- PSD a cheltuit cei mai mulți bani pentru presă și propagandă (46 mln lei). Sume
semnificative au fost alocate și pentru consultanță politică (5,4 mln lei), dar și pentru
sondaje de opinie (6,4 mln lei). Încă 5,4 milioane de lei au fost cheltuite pentru
personal. - PNL a cheltuit, de asemenea, cea mai mare parte din bani pentru presă și propagandă
(37,7 milioane de lei). Procente semnificative din cheltuieli au fost dedicate
consultanței politice (7 mln lei), sondaje de opinie (3,1 milioane de lei), precum și
pentru personal (2,8 mln lei). - USR alocă cei mai mulți bani pentru personal (8,3 mln lei) – cea mai mare sumă
cheltuită de vreun partid în acest scop. Formațiunea a cheltuit procente semnificative
din banii primiți pentru presă și propagandă (11,9 milioane de lei) și pentru
organizarea de activități cu caracter politic (5,2 milioane de lei) – cea mai mare suma
cheltuită față de toate partidele. - Deși AUR a declarat inițial că nu își propune să cheltuie fondurile din subvenții, a
investit sume mari în bunuri mobile și imobile, adică 11,9 milioane de lei. Cheltuielile
se referă mai ales la achiziția unor autovehicule. Partidul a alocat 4,9 milioane de lei
pentru organizarea de evenimente cu caracter politic (mai mult decât PSD și PNL la
un loc). AUR a plătit 1,8 milioane de lei pentru sondaje de opinie. - Spre deosebire de celelalte partide, PMP a investit cel mai mult în producția și
difuzarea de spoturi publicitare (965 de mii de lei). Sume importante au fost alocate
și pentru presă și propagandă (1 milion de lei), dar și pentru personal (794 de mii de
lei). - Pro România este un caz aparte, întrucât a plătit 4,7 milioane de lei pentru onorariile
avocaţilor, executorilor şi experţilor, în condițiile în care partidului i-au fost virate doar
2,2 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2023. Formațiunea a mai cheltuit
bani pentru personal.
Destinația cheltuielilor. Per total, cele mai mari sume au fost cheltuite pentru:
- presă și propagandă – 98 milioane de lei – 49% din totalul cheltuielilor
- personal – 18 milioane de lei – 9% din totalul cheltuielilor
- sondaje de opinie – 15 milioane de lei – 8 %
- consultanță politică – 14 milioane de lei – 7 %
- bunuri mobile și imobile / activități de natură politică – 6
CITIȚI ȘI:
Klaus Iohannis, dat dispărut la Poliţie de un deputat AUR. DOCUMENT (UPDATE)
.