Persoana singură din familia monoparentală nu poate fi obligată să lucreze noaptea, conform unei noi legi care completează Codul Muncii. Legea a a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis.
Protejarea femeilor gravide, a lăuzelor și a celor care alăptează
Modificările stipulează că “femeile gravide, lăuzele și cele care alăptează, precum și persoana singură din familia monoparentală nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.”
Pe 30 aprilie, plenul Camerei Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede că femeile gravide, lăuzele, cele care alăptează și părintele singur din familia monoparentală nu pot fi obligați să presteze muncă de noapte.
Părintele singur nu poate fi obligat să muncească noaptea
Proiectul de lege vizează modificarea Codului Muncii, adăugând părintele singur din familia monoparentală la categoriile de persoane protejate împotriva obligativității de a lucra noaptea.
Ce este familia monoparentală
Familia monoparentală este un tip de familie format dintr-un părinte și copilul sau copiii săi. Tot familie monoparentală reprezintă și un grup de persoane aflate în relație de rudenie, rezultată prin filiație directă sau adopție.