Un parc fotovoltaic ce se va întinde pe o suprafaţă de aproape 200.000 de metri pătraţi va fi construit de compania GalicSud în România. Lucrarea se va realiza printr-o finanţare de 8 milioane de euro, oferită de Libra Internet Bank.
Parcul fotovoltaic va fi construit în judeţul Mehedinţi, comuna Izvoru Bârzii, satul Halânga, şi va avea în componenţă peste 27.000 de panouri fotovoltaice. Acestea vor genera o putere electrică de aproape 15 MW şi o energie medie anuală de aproximativ 19.000 MWh. Adică suficient cât să acopere consumul necesar pentru aproximativ 10.000 de locuinţe (cu un consum mediu de 150 KWh/lună).
„Libra Internet Bank demonstrează, prin finanţarea acestui proiect al GalicSud SRL, că are resursele şi expertiza necesare pentru a contribui într-un mod consistent la dezvoltarea sectorului energiei verzi în România. Este una dintre misiunile pe care ni le-am asumat, în condiţiile în care consumul tot mai mare de energie poate fi acoperit din surse nepoluante. Iar orice investiţie în energie verde este o investiţie într-un viitor mai bun”, a declarat Cristina Mahika-Voiconi, director general adjunct al Libra Internet Bank.
Banca susţine în mod activ dezvoltarea proiectelor de producere a energiei verzi, prin echipe specializate în acest domeniu. Oferta permite finanţarea de la zero a proiectelor fotovoltaice şi eoliene.
Randamentul investiţiilor în energie verde este unul foarte bun, asigurând o dezvoltare durabilă şi sustenabilă a comunităţii, iar fiecare MWh produs de o centrală fotovoltaică înseamnă cu 850 de kilograme de dioxid de carbon mai puţin în atmosferă, cât ar ajunge în cazul unui singur MWh produs din cărbune, se arată într-un comunicat al băncii.
„Proiectul are o importanţă capitală pentru societatea noastră, deoarece este unul de o anvergură considerabilă, cu efecte pozitive şi îndelungate pentru sustenabilitate şi pentru dezvoltarea durabilă. De aceea, identificarea unui partener de încredere precum Libra Internet Bank a facilitat procesul pe care trebuie să îl urmăm în vederea construirii parcului fotovoltaic”, spun reprezentanţii GalicSud.