Zborul Paris-Baia Mare a devenit un adevărat test de supraviețuire pentru pasageri. Vreme de 30 de minute, avionul a fost zguduit serios de turbulențe severe. Unul dintre pasageri a filmat întreaga scenă, iar imaginile au devenit vilrale pe rețelele de socializare.
În filmarea se pot pot auzi strigătele și rugăciunile pasagerilor. Șocul trăit de călătorii cursei Paris – Baia Mare nu va fi uitat prea curând.
Panică în aer pe ruta Paris-Baia Mare
Aeronava care transporta pasagerii pe ruta Paris – Baia Mare nu a fost avariată, însă pasagerii au trecut prin clipe de groază. Experiența piloților și-a spus cuvântul, iar avionul a ajuns la destinație în condiții de siguranță pe Aeroportul Internațional Maramureș.
Profesionalisul echipajului a fost apreciat și de pasageri, care au declarat că atitudinea însoțitorilor de bord a fost constantă într-o isterie totală. Andrei Buda, unul dintre călătorii cursei Paris – Baia Mare, a filmat întreaga scenă, iar imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare. Unii dintre utilizatori au ținut să facă haz de necaz.
Paris-Baia Mare, o cursă de coșmar
„Dacă nu erau turbulențele, puțini s-ar fi gândit la Dumnezeu. Așa, sigur că toți s-au rugat la unison”, a scris un internaut. În timp ce alți utilizatori au exprimat empatie față de pasagerii cursei invocând faptul că „nimic nu te pregătește pentru frica reală dintr-un avion care pare scăpat de sub control”.
În toată panică creată, o fetiță a reușit să stea calmă. Una dintre pasagere, impresionată de curajul copilei, i-a spus acesteia: „Ce fetiță curajoasă ești!”, la care micuța a răspuns fără teamă: „Nu mi-e frică, comandantul zborului e tata.”

„Comandantul avionului este tata”
Cursa aeriană Paris-Baia Mare a avut loc vineri 18 aprilie, și va rămâne întipărit în memoria pasagerilor pentru o bună perioadă de timp. Cert este că zborul cu pricina a fost pentru unii o lecție despre fragilitatea omului, iar pentru alții a fost despre puterea rugăciunii la mii de metri deasupra nivelului Mării Negre.