Căpuşele pot deveni un pericol pentru organism odată cu creșterea temperaturilor.
Plimbările prin parc, statul pe o pătură sau pe iarbă pot fi un lucru mai puțin plăcute din cauza acestor insecte.
Specialiștii ne recomandă ce trebuie să facem dacă suntem mușcați de o căpușă.
Potrivit declarației prof. dr. Andrei Mihalca, unele specii sunt mai active primăvara sau vara, altele sunt mai active vara, altele în tot timpul anului. „Pentru oameni cu siguranţă cea mai periculoasă specie este Xedoricinus, e mai activă primăvara şi toamna”, a explicat acesta. Deoarece dezinsecţia spaţiilor publice începe abia luna viitoare, medicii ne recomandă atenţie. Acest lucru deoarece căpuşele pot provoca borelioză sau Boala Lyme.

În România sunt aproximativ 30 de specii de căpuşe, cele mai populare dintre ele nefiind periculoase pentru organism
Dacă vrem să evităm o întâlnire cu ele sau o mușcătură, se recomandă să ne ferim de zonele cu vegetație multă, cum ar fi parcuri, cimitire sau orice spații verzi neîngrijite. Se pot folosi soluții care să ne protejeze, găsite în farmacii, al căror preț este în jur de 20-30 lei. Dacă se întâmplă totuşi să vă treziţi cu o căpuşă pe piele nu încercaţi să o forţaţi să iasă. Acest lucru poate fi momentul în care vă poate infecta. Ideal ar fi să luaţi legătura cu un medic, iar căpuşa să ajungă la un laborator care să vă spună dacă era purtătoare de Borellia sau nu. „Nu funcţionează leacurile băbeşți, în care folosim catran de chibrit, ulei, acetonă şi alte lucruri, mai ales dacă acea căpuşă e acolo de multă vreme, pentru că atunci riscăm ca ea să îşi golească conţinutul în torentul sanguin şi atunci mai mult ca sigur riscăm să ne procopsim cu o Borrelia”, a explicat dr. Bogdan Mincu, doctor în Științe Medicale.
Ca să ne îmbolnăvească, căpuşele trebuie să fie purtătoare a bacteriei Borellia şi să stea pe piele mai mult de 12 ore.
Chiar dacă majoritatea căpuşelor sunt inofensive, medicul vă poate recomanda totuşi un tratament profilactic. „Dacă rămâne o bucată de căpuşă acolo, pe care nu o putem scoate, fie dacă la un interval de câteva săptămâni apare febră, erupţie pe piele care poate să aibă formă unei ţinte şi care de regulă se mută dintr o parte în alta’, a mai explicat doctorul Bogdan Mincu. La oameni, căpuşele se prind mai ales în zona inghinală, în spatele urechii sau pe scalp. Vulnerabile în faţa căpuşelor sunt şi animalele de companie pe care ar trebui să le deparazităm periodic.
Citiți și
Florin Salam, la ieșirea din arest: “Sunt înscenări”. Manelistul a fost plasat sub control judiciar