Aleși și membri ai Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat) denunță o „lovitură de stat” împotriva opoziției, în urma arestării, miercuri 19 martie, la Istanbul, a lui Ekrem Imamoglu, în vârstă de 53 de ani, principalul adversar al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, și a peste 100 de colaboratori ai săi, potrivit AFP.
De ce este acuzat Ekrem Imamoglu?
Ekrem Imamoglu, Primarul Istanbulului, este acuzat de „corupție” și, conform agenției de presă oficiale turce Anadolu, și de „terorism”.
Conform unui colaborator apropiat al său, primarul, considerat un posibil candidat în alegerile prezidențiale de către partidul său, a fost dus la sediul poliției.
Într-o înregistrare video postată pe X, edilul, în timp ce se îmbrăca și își lega cravata, condamnă prezența mulțimii de la domiciliul său.
Ce anunță Ekrem Imamoglu?

„Sute de poliţişti au venit la uşa mea. Poliţia pătrunde în casa mea şi bate la uşa mea. Mă încredinţez naţiunii mele”, anunţa el.
„Corupție și extorcare”
„Poliţiştii au venit imediat după sahur (masa dinaintea zorilor în timpul Ramadanului). Ekrem Bey a început să se pregătească (…). Au părăsit casa către (ora locală) 7.30 (6.30, ora României)”, a declarat la postul privat NTV soţia primarului, Dilek Imamoglu.
Conform unui comunicat emis de biroul procurorului din Istanbul, Ekrem Imamoglu este acuzat de corupție și extorcarea de fonduri, fiind desemnat drept lider al unei „organizații criminale cu scop lucrativ”.
Agenția de presă turcă Anadolu menționează, de asemenea, acuzații de „terorism” și „ajutarea PKK” (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), organizație interzisă, aduse împotriva a șapte suspecți, inclusiv primarul.
Emblematica Piață Taksim, închisă
Guvernatorul Istanbulului a interzis toate adunările și manifestațiile până duminică, însă mulți susținători ai primarului, care inițial prevăzuseră proteste miercuri, se îndreptau către sediul primăriei, înconjurat de bariere. Emblematica Piață Taksim, situată în centrul Istanbulului și cunoscută pentru manifestările sale, a fost complet închisă, iar trecătorii erau reticenți să își exprime opiniile.
”Suntem într-o dictatură”, declară un comerciant care se identifică cu prenumele Kuzey. ”Băieţii ăştia şi banda lui murdară ne urăsc. Imediat ce au de-a face cu cineva puternic fac ceva ilegal, intră în panică”, declară el referindu-se la şeful statului, Recep Tayyip Erdogan.
Căderea bursei din Istanbul
Arestarea lui Ekrem Imamoglu a determinat o prăbușire imediată a lirei turcești, care a ajuns la un nivel record de 40 de lire pentru un dolar și 42 de lire pentru un euro, după ce cotația euro a scăzut la 44,7 lire turcești.
Bursa din Istanbul, al cărei site a devenit inaccesibil, și-a suspendat temporar activitatea după o scădere de 6,87% a indicelui bursier, conform presei turce, dar s-a redresat în jurul orei 10:30, ora locală (9:30, ora României).
După arestarea lui Ekrem Imamoglu, accesul la platformele Instagram, YouTube, X și TikTok a fost restricționat.