Mihai Eminescu a fost și un deosebit analist politic, după cum bine se știe. Iată mai jos opinia lui Eminescu! Un fragment din editorialul “Mizeria vieții noastre publice”, publicat de poet în ziarul “Timpul” din 23 iunie 1879. Veți observa o Românie…cunoscută, prelinsă peste vremuri, de către un „om generație” al tuturor Generațiilor.
“Aproape absolut nimic nu se produce în adevăratul înţeles al cuvântului în ţara aceasta decât pe tărâmul agricol; în cea mai mare parte, agricultura noastră se lucrează într-un chip cu totul rudimentar, iar producţia noastră atârnă mai mult de la bunăvoinţa cerului.
Ţăranii, populaţie în adevăr românească, lucrează pământul şi dau singură producţie reală în această ţară, pe câtă vreme restul locuitorilor, cei din oraşe şi târguşoare, populaţie amestecată din curcituri asimilate românilor, din străini neasimilaţi şi neasimilabili, fac negustorie, specula, camătă, ocupă miile de funcţii publice, trăiesc din gheșefturi şi din politică.

Opinia lui Eminescu: „De Dumnezeu nu mai are nicio teamă muncitorul de la ţară, pentru că Dumnezeu l-a părăsit”
Chipul unui ţăran român, trăit în aer liber, seamănă cu al uvrierului stors de puteri în umbră fabricilor. Cine a umblat prin satele noastre a putut constata că d-abia din trei în trei case se găseşte o familie care să aibă un copil, cel mult doi. Această populaţie, pe lângă toate necazurile ei, mai are unul ce pune vârf la toate: administraţia. De Dumnezeu nu mai are nicio teamă muncitorul de la ţară, pentru că Dumnezeu l-a părăsit, pentru cine ştie ce păcate, în mâna acestei administraţii, compusă în cea mai mare parte din haitele de cafenegii, din ştrengării şi necăpătuiții de prin târguri. Această corporaţie nedreptăţeşte, batjocoreşte şi jefoaie pe ţăran fără nicio milă; sunt membri în această onorabilă corporaţie al cărora numai numele bagă în năbădăi sate întregi.
În oraşe ne prieşte foarte bine: în numele libertăţii se face camătă fără margine; în numele egalităţii deschidem braţele tuturor elementelor stricate pe care le rejectează chiar şi societăţile ipercivilizate, în numele naţiunii române, facem politică radicală, aspirând la o republica, ba chiar la mai multe.

Opinia lui Eminescu: Progresul nostru ne duce la pierzare
Toată mizeria noastră publică o îmbrăcăm în formele poleite ale unei civilizaţii calpe, precipitarea noastră spre fundul răului o numim progres, fierberea unor elemente necurate şi lupta lor cu elementele ce au mai rămas încă sănătoase în ţară se numeşte politică. Acela ce cutează a se revoltă faţă că această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că progresul nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o lupta supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunţat opiniei publice de către negustorii de principii că barbar, că antinaţional, că reacţionar.
Rămâne însă de dezlegat o cestiune cu mult mai gravă şi mai grabitoare, anume cestiunea vieţii noastre publice, cestiunea dacă trebuie să urmăm calea pe care rătăcim de atâta vreme sau dacă trebuie să mai putem apucă pe calea cea adevărată. Vom fi un stat independent, cum vom face uz de această independenţa, această e cestiunea cea mare”.
