Operațiunea “Paracetamolul” a avut ca punct de plecare o glumă proastă făcută de câțiva elevi de clasa a VIII-a dintr-un liceu din Lugoj. Aceștia s-au filmat în timp ce se prefăceau că inhalează un praf alb, utilizând paie din hârtie, în toaleta școlii.

Operațiunea “Paracetamolul”. Elevii de-a VIII-a care au pus poliția pe jar
Filmulețul a fost postat pe rețelele sociale și a atras atenția polițiștilor, declanșând o reacție de amploare din partea autorităților. Polițiștii municipiului Lugoj au intervenit imediat după ce au descoperit filmulețul și au efectuat verificări la liceul respectiv.
În comunicatul emis de IPJ Timiș se precizează: „Polițiștii municipiului Lugoj s-au sesizat din oficiu, în urma unor informații, cu privire la faptul că la un liceu, din municipiul Lugoj, 4 elevi de clasa a 8-a, 3 fete și un băiat, s-ar fi filmat în timp ce ar fi inhalat un praf în grupul sanitar din incinta liceului. Polițiștii s-au deplasat la fata locului, unde au efectuat verificări, rezultând faptul ca aceștia s-ar fi jucat cu un medicament uzual.”
Ulterior, s-a constatat că praful alb inhalat era de fapt paracetamol pisat, iar acțiunea elevilor a fost doar o glumă proastă.

Unul dintre copii a fost dus la spital
În urma investigațiilor, s-a stabilit că cei patru elevi, trei fete și un băiat, s-au jucat cu un medicament uzual și nu au consumat substanțe interzise. Chiar și după ce unul dintre tineri a fost transportat la spital în vederea unor investigații, s-a constatat că viața acestuia nu a fost pusă în pericol.
“În urma analizelor efectuate, la spital, tânărului în cauză, care a fost transportat de către părinții săi în vederea efectuării de investigații, a rezultat faptul ca viața acestuia nu a fost pusă în pericol și nu ar fi consumat substanțe interzise.”, a comunicat Poliția Județeană Timiș, citată de Opinia Timișoarei.
Incidentul aduce din nou în atenție comportamentului adolescenților și necesitatea unei comunicări directe între părinți, elevi și autorități în astfel de situații.