Pudra de talc se află în vizorul OMS. Mai exact, talcul a fost clasificat ca un produs „probabil cancerigen” de o agenţie de cercetări asupra cancerului din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
OMS a clasificat totodată ca un produs cancerigen acrilonitrilul, un compus utilizat în producţia de polimeri, informează AFP. Experţii de la Agenţia internaţională de cercetări asupra cancerului (IARC), reuniţi în oraşul francez Lyon, au publicat rezultatele studiilor lor vineri în revista The Lancet Oncology. Ei au clasificat talcul, un mineral natural extras din numeroase regiuni ale lumii, ca fiind “probabil cancerigen” pentru oameni, având în vedere în special o combinaţie de dovezi limitate de cancer observate la om (cancer ovarian) şi dovezi suficiente ce au fost observate la animalele de laborator.
Potrivit acestor cercetători, expunerea are loc în principal la locul de muncă în timpul extracţiei, măcinării şi prelucrării talcului sau în timpul fabricării produselor care îl conţin. În cadrul populaţiei generale, ea se produce mai ales prin folosirea produselor cosmetice şi a pudrelor pentru corp care conţin talc.

OMS și talcul: experții nu exclud distorsiuni
Cu toate acestea, experţii nu exclud anumite distorsiuni în studiile care au arătat o creştere a incidenţei cancerului. Deşi evaluarea s-a concentrat asupra talcului care nu conţine azbest, contaminarea talcului cu azbest nu a putut fi exclusă în majoritatea studiilor efectuate pe oamenii expuşi la talc, spun ei. În iunie, gigantul farmaceutic american Johnson & Johnson (J&J) a încheiat un acord definitiv cu justiţia din 42 de state federale americane într-un proces care a vizat pudra sa de talc, acuzată că a cauzat mai multe cazuri de cancer.
O sinteză a studiilor, publicată în ianuarie 2020 şi la care au participat 250.000 de femei din Statele Unite, nu a găsit nicio legătură statistică între utilizarea pudrei de talc pe organele genitale şi riscul de cancer ovarian.
În anii 1970, au fost exprimate îngrijorări cu privire la contaminarea talcului cu azbest, care se găseşte adeseori în imediata apropiere a mineralelor utilizate pentru producerea talcului. Studiile au indicat atunci un risc mai mare de cancer ovarian în rândul femeilor care foloseau produse cu talc. Agenţia din cadrul OMS a clasificat, de asemenea, ca fiind „cancerigen” pentru oameni acrilonitrilul, un compus organic volatil, folosit în principal în producţia de polimeri. Această decizie se bazează pe ‘dovezi suficiente de cancer pulmonar’ şi dovezi ‘limitate’ de cancer de vezică la oameni, potrivit IARC.
Acei polimeri sunt utilizaţi în fibre pentru îmbrăcăminte, covoare, materiale plastice pentru produse de consum şi piese pentru automobile. Acrilonitrilul este prezent, de asemenea, în fumul de ţigară. Poluarea aerului reprezintă o altă sursă de expunere.
OMS, după cazul Johnson&Johnson
În iunie a.c., Johnson & Johnson a fost de acord să plătească 700 de milioane de dolari pentru a soluţiona o investigaţie a 42 de state din SUA şi Washington, D.C. privind comercializarea pudrei pentru copii şi a altor produse care conţineau talc, conform Reuters.
Acordul rezolvă acuzațiile conform cărora Johnson & Johnson a indus în eroare consumatorii, făcându-i să creadă că produsele cu talc, pe care le-a vândut timp de mai bine de un secol înainte de a întrerupe vânzările, sunt sigure, chiar dacă ştia că sunt legate de cazuri de cancer, potrivit Reuters. J&J a încetat să vândă pudră pentru copii pe bază de talc la nivel global anul trecut, trecând la amidonul de porumb ca ingredient principal. A spus că produsele sale cu talc sunt sigure şi nu conţin azbest care cauzează cancer.
Cu toate acestea, zeci de mii de femei au dat în judecată J&J pentru pudra de talc, lunile trecute; majoritatea suferind de cancer ovarian sau de un tip de cancer legat de azbest. Compania a încercat de două ori să rezolve litigiul introducând în faliment o filială pe care a creat-o pentru a-și limita pasivele de talc, dar instanțele au respins ambele încercări.
Totuși, acordul nu rezolvă miile de procese individuale privind produsele cu talc sau un proces colectiv care acuză compania din New Brunswick, New Jersey, că a ascuns în mod fraudulos adevărul acționarilor despre produsele sale cu talc.

Talc cu azbest folosit de J&J
Potrivit Reuters, compania J&J este implicată în peste 19.000 de procese intentate de consumatori care susțin că pudra de talc pentru bebeluși este contaminată cu azbest, un compus cancerigen.
Cu toate acestea, conform unei investigații Reuters, documentele interne ale companiei arată că cel puțin începând din anul 1971 până în anii 2000, talcul folosit de J&J conținea azbest, un cunoscut cancerigen. Mai mult decât atât, compania J&J a fost ținta unor investigații federale desfășurate în colaborare de 41 de state americane, care au cercetat impactul pudrei de talc asupra sănătății consumatorilor.
Pericol pentru femeile care folosesc pudra de talc săptămânal
Potrivit studiilor realizate la Universitatea Harvard, se expun acestui pericol femeile care folosesc pudra de talc cel puţin săptămânal, iar riscul este mai mare în cazul celor ajunse la menopauză. Acesta este unul dintre motivele pentru care numeroase produse moderne sub formă de pulbere nu conţin talc.
Talcul conţine silicat de magneziu, substanţă care intră în compoziţia azbestului, alături de silicatul de calciu. Expunerile repetate la azbest pot duce la cancer bronhopulmonar, în cazul muncitorilor care lucrează în industria construcţiilor, de exemplu.
Şi silicatul de magneziu poate face rău dacă pătrunde în căile respiratorii, astfel că, mai ales în cazul persoanelor care suferă de astm, este contraindicată folosirea pudrei de talc.
Totuşi, orice produs sub formă de pulbere poate declanşa o criză respiratorie. Acest lucru este cu atât mai important în cazul bebeluşilor. Se pare că organismul are nevoie de opt ani pentru a elimina o particulă de talc ajunsă în plămân.