Dr. Mihaela Măgureanu – medic primar stomatolog, a vorbit, într-un interviu pentru site-ul mariustuca.ro, despre drumul corect pentru a avea dantura dorită și pentru a evita problemele stomatologice, de la cele mai banale, până la cele care ne dau realmente de furcă.
Interlocutoarea noastră a explicat cât de des trebuie să mergem la dentist, dar care este cea mai simplă și eficientă metodă pentru părinți de a-și convinge copiii să meargă la stomatolog fără teamă și panică.
Dr. Mihaela Măgureanu ne-a dat și o veste bună. Mai exact, medicul stomatolog mărturisește că pedodonția (n.r.- stomatologie pediatrică) este, la ora actuală, una din cele mai căutate specialități, iar românii au început să înțeleagă cât de important este să oferim o educație corectă și un exemplu bun copiilor noștri.
Medicul punctează însă că – în țara în care străinii, dar și românii plecați în afară vin în România pentru a-și trata problemele stomatologice – statul român a trecut la capitolul “și altele” domeniul stomatologiei.
Mai exact, nu există practic fonduri, iar suma alocată pe medic per an, ajunge pentru a trata maximum 2 -3 pacienți. Cât despre situația din mediul rural – acolo unde lipsa educației dentare, suprapusă peste lipsa fondurilor oferite de statul român – dr. Mihaela Măgureanu recunoaște că este una dezatruoasă.
Interlocutoarea noastră recunoaște că cei mai afectați în această ecuație sunt persoanele cele mai vulnerabile, deoarece, statul nu ajută deloc nici medicii și nici pacienții.
“Nu trebuie, în niciun caz, să așteptăm până ajungem în urgență”
- Reporter: Cât de des trebuie să mergem la dentist?
Dr. Mihaela Măgureanu: Aceasta este una din cele mai comune întrebări pe care le primesc de la pacienți. Răspunsul este puțin mai complicat, deoarece oamenii vin la dentist, în general, în două situații: la control sau pentru că au nevoie de un tratament specific. Aici nu ne referim numai la urgențe, mai exact în cazul în care avem hipersensibilitate, probleme de ocluzie – nu mai mușcăm bine, dacă avem dinți cariați, poate lucrări protetice mai vechi, și trebuie să vizităm medicul dentist cât mai curând.
Dar, un lucru important este acela că nu trebuie, în niciun caz, să așteptăm până ajungem în urgență, pentru că, cu cât așteptăm mai mult, cu atât posibilitățile de tratament vor fi mai puține, mai costisitoare, iar riscul de pierdere a dinților mai mare.
Controalele periodice sunt programate din șase în șase luni pentru persoanele a căror situație este stabilă, care nu au probleme de sănătate generală. În Uniunea Europeană și Statele Unite, se recomandă un control și un periaj profesional odată la 6 luni.
“Înainte, mulți părinți nu conștientizau că pierderea prematură a dinților de lapte afectează dinții permanenți”
- În România lui 2023, își duc părinții copiii la dentist? Cât de importantă este puterea exemplului, adică să meargă și adultul!
Din fericire, pot spune că da! Pedodonția este una din cele mai căutate specialități, românii au început să înțeleagă cât de important este să oferim o educație corectă. Înainte, mulți părinți nu conștientizau că pierderea prematură a dinților de lapte afectează dinții permanenți. Mai mult, unii părinți lasă să se carieze dinți permanenți esențiali, crezând că sunt temporari.
Și nu este vorba doar de pierderea dinților în sine, ci de obiceiurile formate, copilul creștea crezând că “este ok” să nu se spele pe dinți și nu acceptă acest obicei mai târziu. Din fericire, aceste cazuri sunt din ce în ce mai rare. Cât despre responsabilitate, atât părinții, cât și copiii învață obiceiuri mai bune. Există, cu siguranță, acea putere a exemplului în familiile pacienților noștri și, din fericire, toată lumea are de câștigat!
“Copiii primesc diplome si premii, li se explică pe înțelesul lor întreaga procedură”
- Cum îți înveți copilul să meargă la dentist fără teamă?
În primul rând, sunt necesare ședințe de acomodare, controale. O mare parte din copiii care vin nu se confruntă atât de mult pe cât s-ar crede cu frica de dentist. Ideal, dacă părintele duce copilul la controale, iar medicul comunică mereu ceea face, prima experiență este nedureroasă, aș spune că poate fi chiar plăcută.
Copiii primesc diplome si premii, li se explică pe înțelesul lor întreaga procedură, iar părintele este în cabinet alături de ei. Chiar și cei care au ceva frică de dentist se calmează, de obicei, rapid, deși uneori este necesară o ședință de acomodare. Cel mai important este ca părintele să fie ferm, dar să stea alături de copil, tocmai pentru a-i da o stare de siguranță.
“Sistemul de asigurări nu include, în practică, stomatologia la acest moment, nu acoperă toate tratamentele, locațiile, tehnologiile”
- Ce fonduri sunt alocate de stat pentru tratamentul stomatologic al unui copil?
Din nefericire, nu există practic fonduri, suma alocată pe medic pe an nu ajunge pentru a trata decât 2 -3 pacienți. Se alocă sume mici, insuficiente, tratamentele avansate nu sunt acoperite de stat. În acest caz, micuții pot rămâne cu o frică de dentist dacă nu există resurse suficiente pentru a le asigura un tratament corect, executat cu răbdare și cu atenție.
Sistemul de asigurări nu include, în practică, stomatologia la acest moment – nu acoperă toate tratamentele, locațiile, tehnologiile, fondurile necesare cetățenilor, nici pentru adulți, nici pentru copii. Se discută de includerea clinicilor private în sistemul de asigurări, dar pe moment, soluția cea mai bună pentu copii nu beneficiază, nu este sprijinită și pusă în aplicare de fonduri din bugetul Asigurăilor de sănătate.
Vorbim de 4000 de lei pe medic pe an – acesta este prețul a două aparate ortodontice mobile pentru un singur copil sau patru sigilări profilactice pentru 10 copii în total. Sigilările sunt cea mai eficientă metodă de prevenire a cariilor. Nu putem vorbi de tratament.
Este una din problemele cele mai dificile din punct de vedere al tratamentului, deoarece este nevoie de anumite tehnologii, laser, plasmolifting, un medic specialist cu experiență în domeniu. Ceea ce ne bucură, pe mine și pe echipa mea este faptul că pacienții noștri sunt mulțumiți de rezultate. Parodontologia este o specialitate în sine, care se dezvoltă rapid, dar încercăm să arătăm pacienților că pierderea dinților nu este inevitabilă.
“Există un interes mare pentru tratamentele endodontice, care pot păstra dinții la care, altfel, s-ar recomanda extracția”
- Care sunt afecțiunile stomatologice cele mai frecvente cu care se confruntă oamenii?
Cea mai frecventă afecțiune este, de departe, caria dentară, iar opțiunile de tratament variază în funcție de cât de mult a progresat. Pe lângă boala parodontală, mulți pacienți vin cu carii și tartru sau pentru soluții protetice, odată ce și-au pierdut dinții, în general tot din cauza cariilor sau a parodontozei.
Există un interes mare pentru tratamentele endodontice, care pot păstra dinții la care altfel s-ar recomanda extracția, precum și pentru albiri și coroane sau fațete dentare – deși aici deja nu mai vorbim de afecțiuni, ci intrăm în zona esteticii.
“Scanarea a înlocuit amprentarea tradițională ca metodă precisă, practică și confortabilă”
- Care sunt tehnologiile de ultimă oră pentru afecțiunile stomatologice?
În general, tehnologiile noi intervin acolo unde, în trecut, se considera că singura soluție este extracția dinților. Este cazul unor materiale inovatoare și biocompatibile, spre exemplu bioceramica în endodonție sau tehnologii care permit medicului să înțeleagă și să trateze mai bine problema pacientului. Scanarea a înlocuit amprentarea tradițională ca metodă precisă, practică și confortabilă de a obține datele necesare, există o abordare interdisciplinară a pacienților.
Scanările ne permit și o flexibilitate mai mare, oferind posibilitatea de a folosi un articulator digital care simulează mișcările unice din vorbire și masticație, modelarea 3D a lucrărilor exact pe dinții pacientului. Există acum posibilitatea de a simula lucrarea protetică finală, pentru a exista claritate în ceea ce privește forma, culoarea, poziția reconstrucțiilor, fără probe și timp pierdut.
“În mediul rural, unde nici educația nu este una corespunzătoare, situația este dezastruoasă”
- Ce se întâmplă în mediul rural? Există programe de finanțare pentru zonele rurale, din start mult mai defavorizate?
Chiar dacă medicul ar lucra gratis nu are cu ce, dacă ținem cont doar de susținerea statului. Din nou, suma alocată pe medic pe an nu ajunge pentru a trata decât 2 pacienți de obicei, adulți și copii. Și aici sunt tratamente non-tehnologizate, pe aceleași principii care se făceau acum 30 sau 50 de ani: restaurări din amalgam, aparate metalice, proteze totale.
Ca de obicei, cei mai afectați sunt persoanele cele mai vulnerabile, statul nu ajută deloc nici medicii și nici pacienții. În mediul rural, unde nici educația nu este una corespunzătoare, situația este dezastruoasă. Suma alocată nu acoperă nici măcar materialele de bază pentru a trata zece pacienți la standardele curente ale profesiei.
Toate materialele stomatologice sunt importate din Elveția, Japonia, Germania,SUA, UE. Aparatura este foarte scumpă și statul nu ajută medicii din mediul rural să își deschidă cabinete, nu există fonduri pentru echipament. Programele existente nu fac față și până când statul nu va interveni cu un plan de finanțare național, adaptat realității, nu se va schimba nimic.
Dr. Mihaela Măgureanu – medic primar stomatolog
- 2010 – prezent, Doctor medic primar stomatologie generală la DENTIK (actual EXCEDENT)
- 2014 – Absolventă a „Programului de pregătire în domeniul securității și sănătății în muncă”
- 2003 – Doctor medic specialist la DENTIK
- 2001 – Confirmat doctor medic specialist stomatologie generală
- 1999 – 2001, Doctor medic rezident stomatologie generală la UMF „Carol Davila”
- 1998 – 2003 – Doctor medic dentist angajată la Husodent srl. și Prodent s.r.l.
1998 – 1999, Doctor medic stagiar la U.M.F. „Carol Davila” - 1997 – Specializare la Clinica de Protetică a Facultății de Stomatologie a Universității Marburg Germania
- 1998 – Absolventă a numeroase cursuri de protetică și participantă anual la mai multe congrese de stomatologie cu tematică estetică și de implantologie în Bucuresti și în țară.
CITEȘTE ȘI: