Am trăit o seară magică nu pentru că am învins Andorra, ci pentru că acei copii de pe Arena Națională au oferit tuturor o lecție despre dragostea pentru echipa națională și România.
Un succes la scor al naționalei merită salutat. Da, chiar și atunci când adversar este Andorra. Pentru că lucrurile în fotbal, se vede cu ochiul liber, s-au schimbat radical raportat la epoca Generației de Aur. Și la noi, da, dar și-n fotbalul mondial. Acolo unde expresia ”nu mai există echipe mici” are cu adevărat substanță.
Și chiar dacă oaspeții de aseară nu-s între echipele care să poată da pe deplin lovitura, putem savura acest 4-0. Fie și pentru că ne dă dreptul să visăm că în vara viitoare vom putea să le ținem pumnii ”tricolorilor” în timpul confruntărilor din Germania.
Însă, fără îndoială, dincolo de ceea ce s-a întâmplat pe gazon, după meciul din mijloc de octombrie 2023, rămânem cu altceva. Am fost în măsură ca-n miez de noapte nu doar să numărăm boboci, cum ne este obiceiul toamna, ci și să-i vedem trăind, trup și suflet, alături de echipa națională. Pentru România. O adevărată lecție.
Dar destul cu acest preambul. Căci altceva m-a decis să aleg să scriu aceste rânduri. Mai exact rândurile scrise în miez de noapte de colegul Adi Dobre. Cu care mă știu de pe vremea când, ca vechime jurnalistică, eram la creșă sau, cel mult, în grupa mică. Așadar, chiar mai mici decât cei care au fost ”sufletul tribunei” pe Arena Națională.
Un Adi Dobre care a fost și aseară crainicul Echipei Naționale. Și ne împărtășește, cu harul său de povestitor (cu care eu sunt familiar încă din acele clipe de demult pe care le-am rememorat deja), perspectiva sa despre minunata demonstrație de dragoste a celor mici.
Seara magică prin ochiul crainicului
Îi dau, așadar cuvântul, oferindu-vă integral postarea sa de pe rețelele sociale. Nu înainte de a-i spune: ”Respect, tati!”.
”Sunt crainicul Echipei Naționale
de fotbal a României, cu mici întreruperi, încă de pe vremea lui Mircea Sandu și a lui Victor Pițurcă.
Ce bătrân sunt!
Nu am ținut socoteala meciurilor la care am fost prezent în calitate oficială. Nici măcar nu pot spune care a fost cel mai frumos sau cel mai greu meci la care am fost prezent. Au fost multe și de tot felul. La toate țin însă.
Am bifat primul meci fără spectatori din istoria naționalei României, acasă, la Ploiești. A fost oribil.
Îmi amintesc de un meci cu Polonia, unul cu probleme (petarde, întreruperi, apeluri către suporteri), când am așteptat mai bine de o oră după finalul meciului doar pentru a face cunoștință cu Robert Lewandowski. Ce băiat!
Meciul contra Kosovo, de luna trecută, a fost cel mai epuizant. Dar a ieșit bine. A ieșit bine pentru că l-am dus până la capăt. Nu a mai contat prețul! Oricum, dacă nu ar fi existat meciul cu Kosovo, nu am mai fi avut ce scrie în această noapte!
Acestea sunt meciurile de care îmi aduc aminte mai bine acum.
Însă meciul din această seară de pe “Arena Națională”, cu peste 20.000 de copii în tribune a fost unul special. Știam ce ne așteaptă. Fix în urmă cu patru ani, în aceleași condiții, s-a disputat România – Norvegia! Dar parcă nu a fost la fel.
În seara asta am venit la stadion cu trei ore înainte. Eram năpădit de emoții!
Zona stadionului și interiorul “Arenei Naționale” colcăiau deja de autocare și de micuți, unii preșcolari, veniți pentru prima oară la un meci al echipei naționale.
Numere de înmatriculare de Hunedoara, Prahova, Neamț, Arad, Suceava. Învățai geografia României doar privind tăblițele autobuzelor și microbuzelor!
Știam că nu pot avea un dialog prea clar cu ei. Știam că vom avea probleme la momentul de reculegere.
Știam însă că cei mici nu vor tăcea o clipă, că vor cânta Imnul României din tot sufletul, că se vor agita fără motiv, că vor crea o atmosferă vecină cu Haosul!
Și așa a fost! Haos, tati!
Pentru prima oară însă în ultimii ani nu am auzit înjurături, nu am auzit huiduieli la adresa echipei naționale. Nimic din rutina meciurilor obișnuite.
Chiar glumeam înaintea jocului spunând că cei mici pregătesc un spectacol pirotehnic de excepție și un banner pe care să scrie “Andorra = Spain”!
Jur, au existat multe momente în timpul partidei când cei mici nici măcar nu urmăreau ce e pe teren! Se bucurau însă de libertatea oferită de imensitatea “Arenei Naționale”, de libertatea de a crea haos, un haos care acasă e “răsplătit” cu o pedeapsă, iar la școală cu scăderea notei la purtare!
Aveam multe în plan pentru această partidă, dar a trebuit să mă adaptez la cazul de față!
Și a fost minunat, deși am ajuns acasă cu capul țăndări!
La finalul meciului, înainte de a preda microfonul băieților de la stație, le-am mai mulțumit copiilor o dată și le-am urat drum bun către casă.
Câțiva puști de la peluză, descoperindu-mă, mi-au cerut să mă pozez cu ei și să le scriu ceva pe un fular. Îi rataseră pe tricolori si nu voiau să meargă acasă cu mâna goală. Celui mai îndrăzneț i-am dăruit acreditarea mea! Nu am avut altceva. Copilul a înnebunit de bucurie!
Tati, am pregătit mesaje în cazul în care unui copil i s-ar fi întâmplat ceva sau s-ar fi pierdut de grup. Mă rugam la Dumnezeu să nu apelez la ele. Și nu am apelat!
Seara asta a fost o lecție pentru noi, adulții, cei care de multe ori uităm să le predăm copiilor adevăratele lecții despre viață, uităm să le fim modele și idoli, dar, mai ales, uităm că am fost și noi ca ei. Copii, adică.
Dacă spuneam mai devreme că niciun meci din cariera mea de crainic al echipei naționale nu mi-a rămas întipărit în minte cu adevărat, pentru că au fost multe, acum pot afirma cu mâna pe inimă că partida din această seară de pe “Arena Națională” a fost cea mai tare!
Stau și scriu aceste rânduri în miez de noapte și mă gândesc cu drag la cei mici care au fost în seara asta la România – Andorra. Mai ales la cei care sunt încă pe drum spre casă și care dorm pe scaunele incomode ale autocarelor ce i-au adus la București pentru a-și îndeplini un vis.
Am început seara cu “Bună seara, copii!”
O închei, spunând, din tot sufletul, “Noapte bună, copii!”
Ca la RRA!
Doamne ajută, tati!
PS: Mi-ar fi plăcut să îmi văd în tribune petrolistele! Fetele lu’ tata! Au fost la atâtea meciuri ale Petrolului și ale naționalei! Fetele au crescut însă! Au 19 ani! Nu s-au încadrat la vârstă pentru meciul România – Andorra.”
Similare
