Numărătoarea inversă a început pentru EURO 2024: mai sunt doar 30 de zile până la primul fluier al celui mai mare spectacol fotbalistic al verii. Campionatul European va începe în Germania la 14 iunie 2024. Fanii fotbalului din întreaga lume așteaptă cu nerăbdare să fie martorii unui show fotbalistic de excepție. Cele mai bune 24 de echipe din Europa se vor lupta pentru trofeul EURO 2024, iar printre ele se află și România, care a fost repartizată în Grupa E, alături de Belgia, Ucraina și Slovacia.
EURO 2024 este programat să aibă loc în Germania, în orașe istorice precum München, Dortmund sau Hamburg, meciurile fiind programate pe stadioane emblematice precum Allianz Arena, Signal Iduna Park și multe altele. Marea confruntare din finală va avea loc pe istoricul Olympiastadion din Berlin, acolo urmând să fie încoronati regii Europei la exact o lună de la startul turneului.
Un total de 24 de echipe împărțite în șase grupe a câte patru echipe fiecare vor intra mai întâi în faza grupelor, iar primele două echipe și cele mai bune patru echipe de pe locul trei din toate cele șase grupe vor avansa în fazele eliminatorii.
- Grupa A: Germania, Scoția, Ungaria, Elveția
- Grupa B: Spania, Croația, Italia, Albania
- Grupa C: Slovenia, Danemarca, Serbia, Anglia
- Grupa D: Olanda, Austria, Franța, Polonia
- Grupa E: Belgia, Slovacia, România, Ucraina
- Grupa F: Turcia, Portugalia, Cehia, Georgia
Care sunt favoritele de la EURO 2024?
Casele de pariuri au pregătit deja o gamă impresionantă de selecții pentru EURO 2024, fiind considerat evenimentul anului în fotbalul continental. Printre cele mai interesante opțiuni din ofertă se numără pariurile antepost pe câștigătoarea competiției. Este evident că lupta pentru trofeu este acerbă, iar cotele sunt echilibrate, potrivit celor de la Antena Sport:
- Anglia – cota 4.50
- Franța – cota 4.50
- Germania – cota 7.00
- Portugalia – cota 9.00
- Spania – cota 9.00
În ceea ce privește România, echipa noastră are cota 1.60 să se califice în optimi și 2.25 să nu o facă. Cota pentru câștigarea grupei este 8.00, marea favorită fiind Belgia (cota 1.35), urmată de Ucraina (cota 6.5). Slovacia are cele mai mici șanse la câștigarea grupei (cota 12.00).
Ultimul turneu final european pentru Cristiano Ronaldo?
EURO 2024 ni-l va aduce din nou în prim plan pe unul dintre cei mai mari fotbaliști ai planetei – Cristiano Ronaldo. Portughezul a câștigât râvnitul trofeu cu naționala sa la EURO 2016, tot el fiind golgheter all-time al Campionatului European al UEFA, cu 14 goluri. Acum, la 39 de ani, EURO 2024 reprezintă probabil ultima sa șansă de a conduce Portugalia spre o nouă victorie. Cu o echipă plină de superstaruri și cu strălucirea lui Cristiano Ronaldo, Portugalia este cotată ca fiind una dintre favoritele la cucerirea trofeului.

Germania își dorește al 4-lea trofeu european
Germania deține titlul de cea mai titrată echipă din istoria competiției, după ce a câștigat marele trofeu de trei ori. În ciuda acestei istorii deosebite, Die Mannschaft îndură o secetă de 28 de ani de la ultima victorie la EURO, în 1996. Cel mai aproape de trofeu s-au aflat în urmă cu mai bine de zece ani, tocmai în 2008.
Având în vedere că echipa germană îi va avea la start pe veteranii Manuel Neuer, Antonio Rudiger, Joshua Kimmich, Thomas Mueller, Ilkay Gundogan, alături de tineri precum Florian Wirtz, Jamal Musiala, Kai Havertz, Die Mannschaft este considerată acum o candidată demnă pentru marele trofeu. Fiind unul dintre greii turneului, țara gazdă are marea oportunitate de a ridica deasupra capului prestigiosul trofeu în fața propriilor suporteri.
Primul campionat european pentru Georgia
Situată la răscrucea dintre Europa și Asia, mica națiune a Georgiei a scris istorie în play-off-ul din calificări, învingând Luxemburg și, mai târziu, campioana din 2004, Grecia, în urma dramaticelor lovituri de departajare. Această performanță istorică a asigurat prima calificare a Georgiei la un turneu major ca națiune independentă. La debutul turneului inaugural al EURO, Georgia este pregătită să facă spectacol, toate speranțele suporterilor fiind puse în atacantul vedetă Khvicha Kvaratskhelia.
Probleme serioase de securitate
Europeanul din acest an se desfășoară în contextul conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina. Organizatorii sunt obligați să asigure protecția a 2,7 milioane de spectatori așteptați la meciuri, a cartierelor generale ale celor 24 de echipe repartizate pe întreg teritoriul țării, precum și a celor zece stadioane pe care se vor juca cele 51 de meciuri între 14 iunie și 14 iulie. De asemenea, fan zone-urile ar putea găzdui până la 12 milioane de persoane.
Cu această ocazie, Germania va inaugura un dispozitiv prezentat ca inedit în acest gen de eveniment internațional. Toate națiunile participante la turneu vor trimite experți, peste 300 în total, reuniți într-un centru de cooperare internațională a poliției (IPCC), situat la Neuss, în vestul țării, potrivit Realitatea. Misiunea lor, împreună cu autoritățile germane, Europol și UEFA, va fi aceea de a supraveghea și coordona ansamblul de măsuri de securitate din interiorul unei imense săli de conferințe cu o suprafață de 500 de metri pătrați, echipată cu 128 de computere și un ecran gigant de 40 de metri pătrați.
Care este naționala în care ai cea mai multă încredere că va câștiga EURO 2024? Te așteptăm cu un răspuns în comentarii!
Germania
Spania