Persoanele care deţin titlul de “Tezaure umane vii” vor putea beneficia de indemnizaţie de merit, potrivit unei hotărâri aprobată de Guvern.
„Actul normativ prin care se stabilesc criteriile de atribuire a indemnizaţiei de merit în domeniul patrimoniului cultural imaterial mai menţionează că pentru a primi indemnizaţia de merit pentru domeniul culturii, aceste persoane trebuie să aibă vechime neîntreruptă în promovarea patrimoniului cultural imaterial, merite excepţionale în realizarea, interpretarea, păstrarea, transmiterea, punerea în valoare ori crearea elementelor patrimoniului cultural imaterial.Titlul de “tezaur uman viu” este viager, personal şi netransmisibil şi se acordă de către Comisia naţională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial”, se arată în comunicatul Guvernului.
Emilia Zamfira Grosoş a primit titlul onorific de Tezaur Uman Viu
Un meşter popular care realizează costume din Ţara Codrului a primit în iunie anul acesta, titlul de Tezaur Uman Viu din partea ministerului Culturii, potrivit Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Satu Mare.
Emilia Zamfira Grosoş devine astfel cel de-al treilea meşter popular sătmărean recompensat cu acest titlu, după Floare Finta, din Negreşti Oaş, care l-a primit în 2012, şi meşterul olar Istvanfi Gheza, din Vama, care a fost distins cu acest titlu în anul 2022.
Ucenicia şi-a început-o din fragedă pruncie
“Emilia Zamfira Grosoş este născută şi trăieşte de o viaţă în satul Soconzel, comuna Socond, judeţul Satu Mare, o aşezare tipic codrenească, care încă mai păstrează cu fidelitate obiceiurile, riturile, tradiţiile şi meşteşugurile populare. A crescut şi a învăţat alături de bunica, mama, şi apoi de soacra ei, cum se obţin firele textile din cânepă şi cum se prelucrează lâna. Ucenicia şi-a început-o din fragedă pruncie, iar deja la 12 ani cunoştea toate tainele războiului de ţesut.
Acesta are nenumărate accesorii care sunt folosite în funcţie de produsul dorit. Războiul de ţesut pe care-l are este moştenit din familie, fiind realizat de un vechi meşter din zonă. De-a lungul vieţii, meşteriţa a ţesut sute de obiecte care au putut fi admirate la târgurile de meşteri şi în expoziţii. Ea şi-a amenajat în casă o ‘odaie mândră’ specific codrenească şi aceasta reprezintă mândria familiei ei”, a precizat managerul CJCPCT Satu Mare în recomandarea scrisă trimisă pentru susţinerea dosarului.
Aceasta a mai fost distinsă de-a lungul timpului, primind inclusiv premiul “Luminătorii satului” din partea CJCPCT.