Nuclearelectrica, compania de stat care operează centrala nucleară de la Cernavodă, a anunțat că, în perioada sărbătorilor pascale, unitățile 1 și 2 au funcționat la putere nominală. Inițial, în seara zilei de 17 aprilie, compania informase că cele două reactoare vor fi operate la putere redusă, în conformitate cu cerințele de echilibrare ale Sistemului Energetic Național.
Nuclearelectrica: Reactoarele de la Cernavodă au funcționat la putere nominală de Paște
„SNN informează acţionarii şi investitorii că potenţiala reducere de putere a Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă, anunţată prin raport curent în data de 17.04.2025, nu a mai fost necesară. Unităţile 1 şi 2 au funcţionat la putere nominală în perioada sărbătorilor pascale”, informează compania.
Cele două reactoare ale centralei de la Cernavodă au o putere instalată de aproximativ 700 MW fiecare.
Scădere a producției și profitului în 2024
În 2024, producția totală de energie a companiei Nuclearelectrica a înregistrat o scădere de 2,7%, ajungând la 10.019 GWh, față de 10.294 GWh în 2023. Profitul net s-a diminuat cu 31,9%, coborând la 1,7 miliarde lei, comparativ cu 2,5 miliarde lei în anul precedent.
Veniturile din exploatare au înregistrat o scădere semnificativă, de 36,9%, totalizând 4,79 miliarde lei, în comparație cu 7,58 miliarde lei în 2023.

Nuclearelectrica furnizează peste 18% din energia României și 33% din electricitatea fără emisii CO₂
Sucursala CNE Cernavodă, parte a Nuclearelectrica, operează două unități nucleare de tip CANDU, recunoscute ca fiind printre cele mai performante din cele peste 400 de centrale nucleare existente la nivel global.
Compania deține, de asemenea, o fabrică de combustibil nuclear și a completat lanțul de producție prin achiziția unei linii de procesare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele sale investiționale pe termen lung.
Nuclearelectrica asigură peste 18% din producția națională de energie și contribuie cu 33% la energia electrică produsă fără emisii de CO₂ în România.