Nu se mai află la București o expoziție ce a inclus genți celebre, ori mai puțin celebre. Vă spunem acest lucru ca să știți ce ați pierdut, dacă nu ați vizitat această expoziție. Dar, mai precis, ce ați ratat?
Evenimentul numit Art Safari Arts Editions, desfășurat la Palatul Dacia-România de pe bucureșteanul Lipscani, s-a încheiat. Ca să știți ce ați pierdut, această ediție a atins gradul de extravaganță cu artă plus decadență și marketing, pe care, de ce nu, și l-au propus organizatorii, un melanj s-ar putea spune perfect.
Tema expoziției-eveniment a fost „Bags: Inside Out” – clar extrem de vânată de instagrameri și nu numai. Au putut fi văzute aproape 300 de genți, acest regal de poșete fiind realizat în colaborare cu celebrul Victoria and Albert Museum Londra. Expoziția a prezentat de la poșete minuscule – bune de ținut în vârful degetului, la cufere de călătorie luxoase, din secolul al XVI-lea și până în prezent.

Nu numai genți celebre, ci și rare, pentru prima dată la București
În fapt, expoziţia a fost gândită ca o plimbare cronologică a genții! Spre exemplu, armata a fost și ea deschizătoare de drumuri pentru geanta ca accesoriu de maximă utilitate (vezi geanta pentru masca de gaze – foto)
De la rucsacuri și până la poșete Versace sau valize Louis Vuitton, prima temă a expoziției – „Bags: Inside Out”, a explorat stilul, funcționalitatea și designul genții – accesoriul suprem. După ce s-au plimbat prin Belgia, Anglia și Asia, gențile inedite, faimoase, au ajuns pentru prima dată la București. Pe scurt, „Bags: Inside Out”, curator: dr. Lucia Savi, asistent curator: Jessica Harpley, în parteneriat cu Victoria & Albert Museum, Londra, design de expoziţie: Diana Nicolaie.

Nu s-au putut rata poșetele iconice!
„Aici sunt genți care costă enorm, nu se pot rata”, au spus curatorii, de-a lungul expoziției. La modul general, e adevărat că nu se putea rata geanta „Kelly” Hermès – numită în onoarea lui Grace Kelly sau „Lady Dior” – inspirată de Prințesa Diana (foto).
Dar cum e să realizezi abia după ce s-a încheiat expoziția că nu ai văzut geanta lui Carrie din Sex and the City, prea absobită fiind de o veche geantă pe care scrie „Constantinople”, sau de un vechi cufăr de călătorie. Da, unul din seria aceea de cufere luxoase, cu care doamnele din înalta societate călătoreau, în trecut, în Statele Unite ale Americii.

Faimoasa „Baguette” Fendi purtată de Sarah Jessica Parker în una dintre scenele din Sex and the City (episodul în care un hoț încearcă să o jefuiască, cerându-i geanta, iar personajul Carrie spune :“This is not a bag, it’s a Baguette!”) era chiar „pe vizavi” de cufăr. Din fotografiile reanalizate a reieșit și a doua ratare a genții cu pricina.
Cocoțată pe un podium cu paiete, mă uitam absorbită la Tod’s Unicorn D-styling Bag. Iar alături, ghiciți ce? Era chiar geanta lui Carrie! Nicio șansă să o observ, dar veți observa dumneavoastră în fotografia de mai jos.

Nu se poate? Ba da: Ce poate face geanta din om…
„Experiența vizitatorului este împărțită în 3 etape: introducere în istoria genții, design îndrăzneț și celebritate și procesul de manufactură”, spune Diana Nicolaie, designer de expoziție.
Așa o fi. Mi s-a promis că va fi reluată expoziția, desigur dacă și cei de la Victoria and Albert Museum Londra vor fi de acord. Ce poate face geanta din om…
Lăsând gluma ori tonul ironic la o parte, a rămas în inima mea geanta verde cu inel auriu (Princess Margaret’s Handbag – brand Paloma Picasso), donată de Prințesa Margaret (cunoscută pentru deosebitul ei simț estetic), Muzeului Regal „Victoria and Albert”. Da, Paloma Picasso (74 de ani), fashion designer și o antreprenoare cunoscută pentru colecțiile sale de bijuterii realizate pentru Tiffany & Co și parfumuri signature. Geanta a fost fabricată în Italia, iar acum este parte din expoziție. Și acea „geantă” mare din vremuri apuse, brodată e puțin spus, al cărui trecut trebuie să îl mai studiez (proteja pecetea de argint a Regelui George al III-lea). Și „geanta-cățel” Hector Handbag by Thom Browne. E cazul să închei.

Citiți și:
Opinia lui Eminescu: Absolut nimic nu se produce în ţara aceasta