David Popovici se pregătește pentru Jocurile Olimpice. Și, pentru că în programul său din 2024 nu au figurat Campionatele Mondiale, a aflat, ca și noi, de la distanță, că nu mai este recordman mondial la 100 metri.
Da, căci la Doha, sportivul chinez Pan Zhanle a izbutit să acopere distanța în 46,80 secunde, cu 0,06 sub performanța românului. Un rezultat care nu reprezintă o surpriză de proporții în condițiile în care înotătorul de 19 ani fusese la 0,1 secunde de Popovici la Jocurile Asiatice din 2023.
Și-acum începe balul. Performanța lui Zhanle este deja reflectată, în mass-media de la noi, drept o ”lovitură grea” pentru David. Iar dată fiind diferența de fus orar dintre Doha și România încă nici nu au apărut ”analizele”. Care, probabil, își vor face apariția, amintind despre faptul că suita de izbânzi a românului nu mai are precizie de metronom. După cum mă aștept să văd și pe rețelele sociale postările cârcotașilor de serviciu, care îl vor certa că nu a pus Mondialele de la Doha în calendarul său din 2024.
Cu ce drept punem presiune pe David Popovici și ceilalți sportivi de aur?
Și, vă întreb, cu ce drept? Căci, să nu ne mințim. David Popovici, puștiul-minune al natației mondiale, a apărut de nicăieri. Căci noi, ca nație, nu ne putem lăuda cu o politică națională coerentă în materie de sport. Ori cu susținere financiară pentru pregătire și premii menite să recompenseze performanța.
La el este vorba despre talentul său și despre sprijinul oamenilor care i-au fost aproape de la primii pași în sport. Fie că vorbim despre familie, ori despre antrenor. Lucru valabil, de altfel, și-n cazul altor performeri cu care ne mândrim atunci când obțin rezultate.
Și este la fel de adevărat acest lucru fie că vorbim despre Simona, Sorana și celelalte jucătoare de tenis, despre Simona Radiș și Ancuța Bodnar și ceilalți canotori de aur, despre Cătălin Chirilă și colegii de la kaiac-canoe, despre scrimeri. Nume de care uităm imediat ce s-a încheiat o competiție. Și nu de puține ori, am văzut deja în diverse cazuri, ca și acum, legat de David Popovici, nu înainte de a-i boscorodi, cu aer de specialiști, pe rețelele sociale, dacă au avut ”neobrăzarea” să nu câștige trofee sau medalii.
Ajută la ceva? Deloc. Ar ajuta să ne transformăm cu totii în susținători adevărați. Măcar cu gândul bun, dacă nu avem posibilitatea de a o face altfel. Deși, dacă tot comentăm, am putea să o facem într-o altă manieră. Și să ne transformăm în resortul care să schimbe lucrurile atunci când vine vorba despre susținerea oferită de România marilor săi campioni.
