Novak Djokovic a anunțat în cursul zilei de marți, 4 iunie, că se va retrage de la Roland Garros 2024, din cauza unor probleme medicale la genunchi, noteaza siteul ATP.
Astfel, Casper Ruud va merge automat în faza semifinalelor la Roland Garros, acolo unde va întâlni câștigătorul duelului dintre Alexander Zverev (4) și Alex De Minaur (11).
Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros 2024
Novak Djokovic a reușit luni o calificare chinuitoare în sferturile de finală, după ce l-a învins în cinci seturi pe argentinianul Francisco Cerundolo, scor 6-1, 5-7, 3-6, 7-5, 6-3, astfel că uzura și problemele medicale și-au spus cuvântul.
Chinuit de dureri la genunchiul drept, Djoker a trebuit să revină de la 1-2 la seturi și 2-4 în cel de-al patrulea set în fața argentinianului de pe locul 27 ATP. Mai mult, Nole a acuzat starea suprafeței, plângându-se în repetate rânduri de zgura de pe Arena Philippe-Chatrier.
Sârbul a solicitat în două rânduri intervenția medicului, șchiopătând vizibil în seturile doi și trei și în prima parte a celui de-al patrulea act. Chiar dacă a găsit o cale miraculoasă spre victorie, sârbul și-a alarmat fanii la conferința de presă, anunțând că situația sa medicală e incertă și nu știe dacă poate să-și continue parcursul de la Roland Garros.
Marți a fost supus mai multor investigații medicale la genunchi și, în cele din urmă, a luat decizia de a se retrage, dupa ce a primit un verdict dur: menisc medial rupt la genunchiul drept.

Novak Djokovic va fi detronat din fruntea clasamentului ATP
Ca urmare a acestei decizii, Djokovic va pierde și poziția de lider ATP, care îi revine italianului Jannik Sinner. Nole a pierdut 1.600 dintre cele 2.000 obținute anul trecut (era campion en-titre), iar acum mai are 8.360 în ierarhia ATP.
Calificat în semifinale la Roland Garros, Jannik Sinner are deja 9.525 puncte. Italianul poate ajunge la 10.025 (dacă se califică în finală) sau 10.725 (dacă va cuceri primul său titlu la Paris).