Nominalizarea României pentru postul de comisar european, informații de ultimă oră! Ultimul nume vehiculat, pe surse, este al unei doamne, încercând să se respecte dorința Ursulei von der Leyen de a fi nominalizată o femeie pentru acest post. Dacă acest scenariu se adeverește, Victor Negrescu, propunerea inițială a lui Marcel Ciolacu, iese cărți.
Mai exact, ar fi vorba depre Roxana Mânzatu, nominalizarea României pentru postul de comisar european, după cum afirmă surse social-democrate. Conform surselor citate, liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu ar urma să discute luni pe acest subiect cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Ulterior, Ursula von der Leyen a adresat statelor solicitarea de nominaliza câte un bărbat şi o femeie drept comisar. În acest context, au fost vehiculate şi numele ministrului Muncii Simona Bucura-Oprescu şi cel al Roxanei Mînzatu.
Deocamdată nu se ştie ce portofoliu va primi România. Roxana Mînzatu conduce Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene, având rang de secretar de stat, potrivit informațiilor news.ro.
Președinta Ursula von der Leyen a cerut se pare o femeie din partea României, pentru a încerca să aibă această paritate la nivelul Comisiei Europene.
Premierul a declarat pe 22 august că l-a propus la Bruxelles pe Victor Negrescu pentru funcţia de comisar european din partea României. Săptămâna trecută, a fost vehiculat că Roxana Mînzatu ar putea fi o variantă în eventualitatea în care premierul va trimite propunere o femeie.
Victor Negrescu: “Trei sferturi dintre cei propuși în Comisia Europeană sunt domni”
“Îmi este imposibil să respect acest criteriu pe care Ursula von der Leyen l-a introdus în discuțiile care s-au purtat cu Executivul României.
În momentul de față, trei sferturi dintre cei propuși în Comisia Europeană sunt domni. Întotdeauna am susținut nevoia de echilibru de gen și o voi susține în continuare. Nu știu de ce aflăm în această situație în prezent”, a mai precizat vicepreședintele Parlamentului European.
Cine este Roxana Mînzatu?
Are 44 de ani şi a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative (specializarea Ştiinţe Politice Engleză) în cadrul Universităţii din Bucureşti (2002), deţine un master în integrare europeană (2005) şi este absolventă a programului Public Leadership Credential al Harvard Kennedy School of Government (2022).
Începând cu anul 2004, a fost consilier de integrare în Ministerul Integrării Europene, a fost consultant, manager de proiect şi formator în companii din Bucureşti, Bruxelles şi Braşov, a condus fundaţia Şcoala Română de Afaceri – Braşov, a pregătit şi implementat proiecte cu finanţare europeană sau naţională pentru companii, administraţii publice locale dar şi pentru organizaţii non-guvernamentale.
- Conform CV-ului postat pe site-ul Guvernului, are o experienţă vastă în domeniul fondurilor europene, dobândită atât în mediul privat, în cel nonguvernamental dar şi prin funcţii publice.
- Roxana Mînzatu a ocupat şi poziţii de demnitate publică. A fost consilier judeţean PSD în Consiliul Judeţean Braşov (2004-2008, 2011-2012). În 2009 a fost subprefect al judeţului Braşov (martie-octombrie 2009).
- În 2015, ca secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene şi, apoi, preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, a coordonat elaborarea şi implementarea strategiei de reforma a achiziţiilor publice şi a pachetului de legi ale achizitiilor publice. A îndeplinit un mandat de deputat PSD Braşov (decembrie 2016-decembrie 2020) şi a fost ministru al fondurilor europene (10 iunie – 4 noiembrie 2019).