Examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere va putea fi susținut de oriunde din țară, nu numai din localitatea de domiciliu. Proiectul legislativ cu această prevedere a fost adoptat marți în Camera Deputaților, cu un vot în unanimitate. Camera Deputaților este for decizional în această chestiune, ceea ce înseamnă că legea va ajunge în perioada următoare pe masa președintelui Klaus Iohannis.
Vestea este una cât se poate de bună pentru tinerii plecați la studii sau la muncă în orașele mai mari ale țării. Astfel, ei nu vor mai fi obligați să se întoarcă în localitatea de domiciliul pentru a susține examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere. De asemenea, inițiatorii acestul proiect s-au gândit la reducerea timpilor de așteptare de la promovarea examenului teoretic până la participarea la proba practică de obținere a permisului auto.
Ce se schimbă în obținerea permisului de conducere
“Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere sau a unor noi categorii trebuie să fie apte din punct de vedere medical, potrivit legii, să facă dovada pregătirii practice prin cursuri organizate de unităţi autorizate şi că a fost declarat “admis” de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoştinţelor”, prevede actul normativ.
Conform raportului comisiei de specialitate, această modificare va facilita candidaților care doresc obținerea permisului de conducere sau să obțină noi categorii sau subcategorii pentru permisul auto să depună dosarul complet la autoritatea competenta pe teritoriul căreia solicitantul își are domiciliul sau reședința.
În plus, potrivit spotmedia, proiectul de lege adoptat ieri în Camera Deputaților mai aduce și o schimbare în legătură cu partea de pregătire teoretică și practică a celor care își doresc obținerea permisului de conducere. Astfel, “pregătirea teoretică şi practică în vederea obţinerii permisului de conducere va fi organizată pe module şi va fi recunoscută reciproc de unităţile autorizate cu atribuţii în domeniu”.
Procedura pentru proba practică nu se schimbă
Procedura examenului practic pentru obținerea permisului de conducere va rămâne neschimbată, deoarece autoritățile competente în domeniu nu dispun în prezent de capacitățile tehnice necesare pentru a-l susține în orice locație din țară.
“Proba teoretică de verificare a cunoştinţelor pentru obţinerea permisului de conducere se poate susţine la orice autoritate competentă de pe teritoriul României cu respectarea condiţiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc”, se prevede în actul normativ.