Au fost proteste în sănătate, în zeci de spitale din țară. Cadrele medicale au ieșit în pauza de masă să își strige nemulțumirea față de calculele guvernului cu salariile angajaților din sănătate.
Federaţia sindicală Solidaritatea Sanitară a anunțat noi proteste în sănătate, o repetiție pentru grevă, așa cum au numit-o sindicașiștii. A fost un protest fără întreruperea activităţii. Cadrele medicale reclamă aceeaşi obtuzitate a Guvernului, respectiv faptul că nu invită federaţia reprezentativă din sănătate aflată în conflict.
Proteste în fața spitalelor
Noi proteste în sănătate
Oamenii recurg la proteste, nemulțumiți de grila de salarizare a cadrelor medicale.
Guvernul a citit miercuri în primă lectură proiectul de Ordonanţă de urgenţă care prevede creşterea salariilor personalului din sistemul medical. Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predică susţine că acesta nu prevede şi „o creştere a recompenselor pentru sporul de condiţii de muncă şi pentru zile nelucrătoare, pentru ture”.
Anunțata „creștere a salariilor” riscă să genereze o nedreptate pentru toți angajații din sănătate și o inechitate pentru majoritatea acestora.
”Modelul creșterii DOAR a salariilor de bază are câțiva mari perdanți, respectiv angajații care:
– Lucrează în ture
– Muncesc în zilele libere și de sărbători legale
– Sau/și Lucrează în diferite condiții de muncă.
– Efectuează gărzi.
Acești angajați reprezintă cca. 80% din profesioniștii sistemului sanitar.”, reclamă cadrele medicale.
Proteste în fața spitalelor
Cadrele medicale pregătesc un miting cu 5.000 de oameni
Sindicaliștii sunt nemulțumiți că nu au fost chemați la negocieri pentru noua grilă de salarizare.
”Nu avem cunoştinţă la acest moment decât prin intermediul unei variante care circulă public, dar nu putem să discutăm neapărat pe tema acestei variante de grilă de salarizare, întrucât nici Ministerul Muncii, nici Ministerul Sănătăţii şi nici Guvernul nu a invitat Federaţia Solidaritatea Sanitară. (…)
Există creşteri ale salariului de bază. În continuare proiectul respectiv nu prevede o creştere a recompenselor pentru sporul de condiţii de muncă şi pentru zile nelucrătoare, pentru ture.
Salariaţii în continuare vor avea acelaşi venit pe această zonă, ceea ce riscă să ducă către o imposibilitatea de a asigura continuitatea actului medical, pentru că nu va mai exista această motivaţie. (…)
În momentul în care un salariat este plătit la nivelul anului 2018 pentru aceste ore de noapte, de weekend şi aşa mai departe, evident că şi interesul salariaţilor de a efectua un astfel de program scade semnificativ”, a explicat liderul sindical.
Următorul protest organizat de Solidaritatea Sanitară va avea loc în data de 11 martie, când sindicaliștii au anunțat că vor participa la un miting în faţa Guvernului, care va fi urmat de un marş către Ministerele Sănătăţii şi Muncii şi apoi de un alt marş către Piaţa Constituţiei.
„Acesta este programul. Rămâne neschimbat în condiţiile în care Guvernul cel puţin deocamdată nu are nicio reacţie. (…) Nu sunt discuţii cu ambele federaţii. Este unul dintre motivele pentru care continuăm”, spune vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară.
Similare
Magda PatrascuRedactor
Am pus mereu presa pe primul loc încă din studenție, la Facultatea de Jurnalism.