Acuzațiile viol, tortură, trafic de persoane și pedofilie au un ecou puternic la rândul Bisericii Catolice, după ce o „scurgere” de documente juridice(n.r. 2300 de pagini) arată că Papa Francisc Bergoglio a fost complice la acoperirea unei rețele de pedofili de la Vatican, susține amg-news.com.
În fapt, este vorba despre decizia istorică a Curții Internaționale de Justiție de drept comun de la Bruxelles, care îi acuză pe Papa Francisc Bergoglio, Generalul Iezuit Catolic Adolfo Pachon și Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby de viol, tortură, pedofilie și trafic de persoane, inclusiv sub forma complicității.
Ororile de la Vatican s-ar fi produs în 2009. Mărturiile unor femei care susțin că au fost violate de Papa Francisc
Conform sursei citate, două femei au vorbit, în 2014, în sala de judecată și au detaliat experiențele lor oribile cu înalții oficiali de la Vatican. Ele au susținut în fața judecătorilor că au fost violate de Papa Francisc în timpul unor ritualuri religioase, numite „sacrificii de copii”, organizate în satele din Olanda și Belgia, în perioada 2009-2010.
Declarațiile celor două femei au fost susținute de un fost angajat al Curiei Romei. El le-a mărturisit judecătorilor că asemenea fapte, de viol și pedofilie au avut loc la Castelul Carnarvon din Țara Galilor
Declarațiile procurorilor: Martorii confirmă infracțiunile de la Vatican
Procuratura a prezentat declarații pe propria răspundere notariale de la opt martori, care depun mărturie pentru infracțiunile menționate mai sus. Poveștile lor au întărit și mai mult acuzațiile de viol, tortură și trafic de copii comise sub „autoritatea religioasă” și au dezvăluit amploarea corupției care infestează cele mai înalte eșaloane ale puterii, notează sursa amintită.
În 2019, Papa Francisc a acceptat demisia cardinalului chilian Riccardo Ezzati, arhiepiscop de Santiago, care şi-a prezentat demisia în mai 2018 alături de toţi cei 44 de episcopi romano-catolici chilieni, în urma scandalului de abuzuri sexuale care a zguduit Biserica Catolică din Chile, a anunţat sâmbătă Vaticanul citat de AFP şi EFE.
Ce spunea Papa Francisc despre ritualurile în care erau implicați copiii: „Asemenea fapte devin instrumente ale Satanei”
În 2019, Papa Francisc susținea, într-un discurs, că nu are nicio legăură cu acuzațiile care i se aduc, iar „ritualurile de sacrificii” sunt păgâne și devin „instrumente ale Satanei”.
„Asta îmi aminteşte practica religioasă crudă, răspândiră în trecut în anumite culturi, care consta în a oferi fiinţe umane, mai ales copii, drept sacrificiu în rituri păgâne”, a declarat Papa
În abuzuri, noi vedem mâna răului care nu iartă nicii măcar inocenţa unor copii”, se exprima Suveranul Pontif, la acea vreme, potrivit publicației Vatican, citată de news.ro.
În luna decembrie 2023, Papa Francisc și-a dat acordul ca preoții catolici să poată da binecuvântarea persoanelor de același sex, iar explicația acestei decizii este bazată pe dragoste și compasiune.
„Oamenii care caută dragostea și mila lui Dumnezeu nu ar trebui să facă obiectul unei analize morale exhaustive pentru a-l primi”, a susținut Suveranul Pontif.