Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat că l-ar desemna consilier la Cotroceni pe Klaus Iohannis, afirmând că fostul şef al statului are proaspete toate legăturile cu toţi partenerii noştri.
Nicușor Dan a afirmat în cadrul emisiunii „La Măruţă” de la Pro TV că, dacă ar trebui să aleagă un fost președinte pentru a-i fi consilier la Cotroceni, l-ar alege pe Klaus Iohannis, pentru că „are proaspete toate legăturile cu toţi partenerii noştri”.

Nicuşor Dan a menţionat trei calităţi şi trei defecte ale sale care îl ajută sau îl pot împiedica în funcţia de preşedinte al României: „Onest, tenace, încăpăţânat, muncitor, să spunem! Defecte: încăpăţânat, tipicar, uneori ezitant”, a spus el.
La categoria de calităţi care îi lipsesc pentru funcţia de Preşedinte al Românie, primarul a spus: „Neîncăpăţânat şi netipicar”.
Nicuşor Dan a mai declarat că Victor Ponta ar fi mai greu de meditat, pentru că „el înţelege bine, dar spune invers”.
Întrebat pe cine ar alege să petreacă toată viaţa pe o insulă pustie dintre principalii săi contracandidaţi, Nicuşor Dan a spus că l-ar alege pe Crin Antonescu. „L-am ales pentru că are o cultură generală, în special pe zona de istorie, şi aş asculta poveşti”, a spus el.
Primarul Capitalei a afirmat că l-ar numi premier pe Ilie Bolojan, considerându-l „o persoană foarte serioasă”.

De asemenea, Nicuşor Dan a fost întrebat în ce ţări ar trimite ambasadori ai României pe contracandidaţii săi, iar el a spus că pe Crin Antonescu l-ar trimite în SUA, pe George Simion în Rusia, iar pe Victor Ponta şi Elena Lasconi la Vatican.
Nicuşor Dan a oferit caracterizări pentru contracandidaţii săi la prezidenţiale: Crin Antonescu – absent, George Simion – actor, iar Elena Lasconi – onestă.
Nicuşor Dan a menţionat că îl consideră pe Victor Ponta şi George Simion cei mai slabi contracandidaţi din punct de vedere profesional, afirmând: „În situaţia de azi, să pui în discuţie direcţia pro occidentală, mi se pare lipsit de direcţie”.
De asemenea, primarul Capitalei a fost întrebat despre politicianul pe care îl urmăreşte pe reţelele de socializare, dar pe care nu îl suportă. Răspunsul său a fost Gabriela Firea, explicând: „Eram obligat să o urmăresc. În politică nu e bine să ai resentimente”.
În privinţa politicianului din România pe care îl „bârfeşte” cel mai des, Nicuşor Dan a spus că este vorba de Marcel Ciolacu, adăugând: „Are atribuţiile cele mai mari, bârfele sunt proporţionale”.