Primarul general Nicușor Dan a declarat duminică seară, la Digi24, despre candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, că este controlat de PSD și nu va putea ignora partidele care îl susțin pentru a-și face propria politică.
Întrebat dacă votul va fi unul politic sau util, Nicușor Dan a spus că „va fi un vot util din perspectiva faptului că votul e într-un singur tur, iar cei care merg la vor merg la candidatul pe care chiar îl plac.
„Mi-e greu să cred că domnia sa se poate elibera și să spună: aceste partide doar mă susțin”
„Cîrstoiu are o coaliție care îl susține, în majoritate este PSD, și domnia sa nu e în situația de a fi deasupra acestor partide care îl susțin. Va avea un Consiliu general, care din majoritatea care îl susține este PSD. Mă gândesc că îi va fi greu să ignore și să-și facă propria politică față de această majoritate.
Din moment ce e candidatul acestui partid, care ne spune că doamna Firea e purtător de cuvânt, coordonator de programe, mi-e greu să cred că domnia sa se poate elibera și să spună: aceste partide doar mă susțin și eu am această viziune pentru București. O să vedem de viziune.”
„Asta e lupta, indiferent cine e contracandidatul, mergem la luptă”
„Este mai puțin important contracandidatul. Eu sunt primar în funcție, am o intenție de vot de 35% -39%, există un PSD care are intenție de vot 35%, iar alegerile sunt într-un singur tur. Asta e lupta, indiferent cine e contracandidatul, mergem la luptă. Nu contează persoana.
Eu am avut în 2020 voturile unui public de dreapta care s-a săturat de o administrație PSD de 12 ani. Votanți ai USR, PNL și PMP m-au susținut, cred că asta e bătălia – dacă oamenii aceia care m-au votat în 2020 sunt bine informați și fac o comparație între ce am făcut eu în trei ani și cât a făcut PSD în 12”, a conchis edilul Capitalei.
CITIȚI ȘI: