Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și-a început campania electorală mascată, fiind prezent în câteva zile la Realitatea TV, la TVR 1 și la alte posturi de televiziune cu declarații cel puțin de domeniul literaturii științifico-fantastastice.
După ce trei ani de zile a tăcut ca varza murată în butoi, cel care a înghesuit frigul în casele bucureștenilor cu japca, s-a trezit că s-ar mai dedulci patru ani la borcanul cu miere al Primăriei Generale a Capitalei. Nu contează că timp de trei ani Nicuşor Dan a dormit pe scaunul primarului, ca dovleacul în cămară. Nu contează că bucureștenii au ajuns să-l urască și că îl consideră cel mai neputincios primar pe care l-a avut vreodată Capitala. Contează doar faptul că, împins de la spate de niște șmecheri, care vor să facă în continuare saci de bani prin asocierea cu cea mai profitabilă primărie din țară.
Friguşor deșartă săculețul cu anemice scuze prin media, doar-doar o sării iepuraşul câştigător la alegeri. În mintea ce se ascunde sub părul creț și vâlvoi, Nicușor Dan coace la foc mic gândul de a candida independent. Liberalii i-ar pune pe frunte ștampila cu sigla partidului, dar Frigușor se zbate precum câinele în lesă și nu vrea să se înregimenteze în oastea liberală. Mai degrabă ar merge cu veselii habarnişti de la USR și grădinița politică de dreapta. Şi pentru ca lucrurile să se bronzeze uniform, primarul bulibășelii din Capitală este sprijinit de franțuzoaica românizată Clotilde, care ar vrea și ea să mai pună patru ani, pe pâinea personală, mierea celui mai bogat sector al Capitalei.
Cum stânga politică e anchilozată și nu dă semne că vrea să facă kinetoterapie politică, propunând un candidat decent pentru a-i trage preșul de sub picioare lui Frigușor, e posibil să o regăsim în ecuația cu ștampilă municipală pe fosta primăriță Gabriela Firea, cea care a început programul de amețire a Capitalei. Cum lupta pentru primărie se arată a fi mai strânsă decât șireturile de la pantofii de fotbal a unui copil de opt ani, cred că site-urile de pariuri își vor băga în portofoliu și cursa pentru Primăria Capitalei, cu cotații cu tot.
Astăzi, Gică contra vă urează să aveți biscuiți cu miere de tejar și trotuare din brânză moale.
CITEȘTE ȘI: Care Este Structura Mafiilor Din învățământul Românesc și Cum Acționează Ele (oficiuldestiri.ro)