Acuzele au curs în șiruri la dezbaterea dintre Nicușor Dan, Elena Lasconi și Crin Antonescu. Startul l-a dat președinta USR-ului, care a declarat despre actualul primar al Capitalei că ar învinge orice detector de minciuni.
Ștafeta a fost preluată apoi de candidatul Coaliție Crin Antonescu și de Nicușor Dan.
Acuzații între Crin Antonescu și Nicușor Dan
Edilul general și-a acuzat contracandidatul că a transferat 34 de hectare din domeniul public al statului unor dezvoltatori imobiliari. Răspunsul fostului președinte al liberalilor a fost scurt.
„Eu am semnat ce trebuia să semnez în conformitate cu legea, nu cu rechini sau cu mafia imobiliară așa cum ați spus, dar ce spuneți dumneavoastră că blocați dezvoltarea a șapte spitale din Capitală”, a replicat Crin Antonescu.
La rândul lui primarul Capitalei a refuzat să ofere un răspuns concret. „Continuă să spună că albul e negru și albul e negru. Ceea ce mă întrebați, vă rog să-mi spuneți punctual cu ce ma acuzați?”, a întrebat retoric Nicușor Dan.

Edilul Capitalei mută discuție într-o altă direcție
După care, actualul edilul Capitalei a mutat discuția într-o altă direcție. Edilul general a lansat un apel electoratului bucureștean care l-a votat. Un apel care a sunat în felul următor: Noi am avut niște alegeri locale anul trecut, în care au candidat și colegii lui Antonescu. Îi invit pe bucureșteni să vorbească cu oameni din provincie să-i spună despre realitatea din Capitală.
Din nou, replica lui Antonescu a fost scurtă precisă și cu o tentă ironică. „Vreau să-i previn pe oamenii din țară care vin din provincie că vor face foarte mult de la gară unde au treabă în Capitală”, a adăugat Antonescu. De partea cealaltă, Nicușor Dan a invocat greaua moștenire a administrației Firea. „Bucureștenii știu că am moștenit un trafic haotic, cu blocuri construite aiurea de colegii domnului Antonescu”, a completat Nicușor Dan la Digi 24.