Interviu cu Nicolae Manolescu: „Nimeni nu știe cum va arăta ziua de mâine”
Am citit nu demult o carte foarte interesantă în care viitorul cunoștințelor noastre în materie de științe este aproximat în funcție de posibilitatea aplicării lor în practică: pe termen scurt sau mediu, pe termen lung și pe termen astronomic, în măsura în care e vorba de prevederi care contrazic legile fizicii”…(…)
„Plantele sau animalele n-au nevoie de cultură. Nu zicea Marx, într-unul din rarele lui momente de inspirație, că animalul trăiește sub imperiul necesității imediate? Cultura înseamnă a trăi sub imperiul libertății. Pe de altă parte, ea este opusul instinctului, al naturii. Cea mai bună definiție a culturii (și, implicit, a literaturii) este următoarea: cultura este modul în care ființa superioară care este omul își realizează în întregime potențialul uman (…)”.
„Amândoi părinții mei au fost profesori. O soră a tatălui meu a fost învățătoare. Familia și școala s-au identificat de la început în viața mea. Și una, și alta au jucat un rol decisiv în formarea mea ca om și ca intelectual. N-am avut doar cei șapte ani de acasă, cum se spune, ci mult mai mulți. Dacă mă gândesc că, după ce am terminat facultatea, am petrecut mai bine de o jumătate de secol în școală, ca dascăl, pot spune că viața mea a fost școala și școala a fost viața mea. Mi-a plăcut totdeauna să învăț. În școală, ca și în viață, cea mai mare bucurie a fost să îmi sporesc sau să îmi împrospătez cunoștințele. Și, de la o vreme, să le transmit și altora. Sigur, ca absolvent de Litere, am citit cât am putut și, mai târziu, am scris despre ce am citit. Nu știu să fac altceva. De câte ori am fost nevoit să fac și alte lucruri, n-a ieșit mai nimic din mâna mea. Singura moștenire pe care părinții mei mi-au lăsat-o a fost această dorință de a-i învăța pe alții ce m-au învățat ei pe mine. Nu mi-au lăsat bunuri pământești. Și le sunt recunoscător pentru asta. A fost mult, a fost puțin? Eu cred că a fost mai mult decât mi-aș fi putut dori”…

Citiți și: