Pompierii români sunt elogiați în cadrul unui articol din The New York Times. Este vorba despre eforturile depuse de pompierii noștri în lupta cu incendiile de vegetație din nord-estul Greciei.
Localnicii i-au descris pe pompierii români, pentru sursa menționată, drept „mașinării”, „fără nicio frică”.
Incendiile au făcut ravagii în regiunea Evros din nord-estul statului elen, acolo unde în 11 zile flăcările au mistuit o suprafață mai mare decât New York City. Localnicii din Dadia, Evros, le sunt profund recunoscători străinilor care au intervenit pentru a le salva viețile, gospodăriile și mediul înconjurător, aruncându-se în luptă alături de pompierii eleni.
„Acest ajutor este bun pentru națiunile-gazdă, dar este bun și pentru noi ca să devenim mai buni. Astăzi nu avem probleme atât de mari, dar chiar trebuie să ne adaptăm, deoarece în acest an suntem în Grecia, poate peste 10 sau 15 ani același lucru se va întâmpla în România”, a explicat Florin Chirea.