După jocul anost de ieri seară, între România și Moldova, în care România a câștigat cu scorul de 2 la 1, nu pot să spun că nea Mircea Lucescu, pe care îl respect până în paradis și înapoi, mai are ceva cu fotbalul.
Nea Mircea Lucescu, cu tot respectul, du-te, bunicule, la nepoți și lasă-ne!
E timpul ca naționala României să ridice capul sus
Echipa moldovenească a arătat, dacă mai era nevoie, adevărata valoare a naționalei românești. După ce și-au furat-o de la Norvegia cu 11 la 1, moldovenii pot intra în cartea recordurilor cu cea mai mare diferență de scor dintre două naționale europene. Chiar dacă, în meciul cu Italia, au jucat ceva ce semăna cu fotbal, nu putem spune că verișorii noștri de peste Prut, (că frați nu putem să-i numim) sunt niște adversari.
Băieții ăștia noi Bairam, Cârjan, Louis Munteanu și încă vreo câțiva, joacă un fel de țurcă, ceva ce cu greu se poate numi fotbal, și e foarte clar că proverbul „Cum e turcul, și pistolul” se aplică și la fotbal. Pentru că nu poți să ai un fotbal performant într-o țară neperformantă.
ircea Lucescu a făcut tot ceea ce era omenește posibil sa închege o echipă după plecarea lui Edi Iordănescu de la națională și asta după ce toată lumea i-a cântat lui Edi osanale pentru singura victorie; cu Ucraina, pe care a avut-o la Campionatul European.
Federația Română de Fotbal, condusă de acest „Bolojan al sportului cu balonul rotund”, la fel de incompetent și la fel de habarnist, a reușit să-l convingă pe „tataie” Lucescu, cel mai titrat antrenor din România, să preia cârma naționalei.
Odată cu venirea sa, îmi exprimam îndoielile privind capacitatea lui Lucescu de a se updata la cerințele fotbalului modern. Uite că am avut dreptate. Palmaresul e unul destul de bun – 12 meciuri, din care 8 victorii, 3 înfrângeri și o remiză. Privit de departe (cam de pe Ceahlău) pare un bilanț satisfăcător, dar dacă ne uităm la preliminariile pentru Campionatul Mondial, unde România a luat bătaie acasă de la Bosnia și Herțegovina și de la Austria (e adevărat, în deplasare, cu Cipru la ei acasă și având la București o victorie cu 2 la 0), se pare că situația calificării noastre este compromisă.
Deși ne aflăm în cea mai slabă grupă posibilă, nici Austria, nici Bosnia-Herțegovina, că de Cipru nu putem vorbi, nu pot să emită pretenții la un fotbal de elită. E foarte clar că Mircea Lucescu a cam terminat benzina, iar schemele tactice pe care le aplică sunt ineficiente. Cu Gică Hagi căpitan, echipa României a demonstrat că nu știe ce să joace.
Nu fac acum o analiză a meciului, că o fac profesioniștii, dar senzația mea a fost de lehamite totală. Dacă nea Mircea Lucescu vrea să iasă cu fruntea sus din fotbal și să rămână o legendă, așa cum este normal, trebuie să plece acum de la națională, nu la finalul calificărilor, când rezultatele vor fi dezastruoase. Pentru că vom lua bătaie și de la Austria, sau, cel mult, vom face egal și de la Bosnia-Herțegovina. Cu Lituania nu mă pronunț, deși și acolo sunt probleme.
În acest moment, fotbalul românesc suferă de sindromul „Burleanu”, care, așa cum am spus mai devreme, este incapabil să aibă o viziune de ansamblu asupra sportului-rege în România. Rezultatele dezastruoase de la cluburi și faptul că nici la nivel european, nici cluburile și nici naționala nu reușesc să facă performanță arată faptul că federația este mâncată de putregai până la rădăcini.
Burleanu a fost impus politic la cârma federației, pentru ca o nouă vacă cu lapte să poată fi mulsă de „specialiștii” șmecheriilor financiare ale statului paralel. S-a scris pe tema asta mult, mult, dar degeaba. Rău e că un semizeu al fotbalului românesc, ca Mircea Lucescu, a acceptat să-și murdărească pantofii în noroiul Federației Române de Fotbal.
România a căzut în ultimele luni șase locuri în clasamentul mondial al naționalelor. Ce mai vrei? Concluzia e clară.
Nea Mircea, încă o dată, cu tot respectul: pleacă! Hai, pa!
