Rafael Nadal va juca la Jocurile Olimpice de la Paris atât în proba de simplu, cât și în cea de dublu, fostul lider ATP urmând să facă pereche cu Carlos Alcaraz, campionul de la Roland Garros, anunță presa spaniolă.
Nadal și Alcaraz, în proba de dublu la JO 2024! “Matadorul” va evolua și în proba de simplu
Jurnaliștii de la Sport.es au oferit informația zilei: Rafael Nadal (38 de ani) va participa la Jocurile Olimpice de la Paris, competiție unde fostul lider ATP va juca atât în proba de simplu, cât și în cea de dublu.
Așadar, zvonurile conform căroră Spania ar putea avea o pereche de vis la Paris s-au confirmat în cursul zilei de miercuri: Nadal și Alcaraz vor fi cap de afiș în proba de dublu din complexul de la Roland Garros.
Mai mult, David Ferrer, selecţionerul Spaniei, a anunţat că cei doi vor forma una dintre perechile de dublu ale ibericilor.
“Nu am putut să câștig o medalie ca jucător, sper să fac asta din postura de căpitan nejucător”, a spus Ferrer în Marca.
“Un cuplu este Nadal-Alcaraz, iar al doilea nu a fost încă decis. Suntem încrezători că ar putea exista mai multe medalii“, a mai spus fostul finalist de la Roland Garros.
La feminin, Sara Sorribes şi Cristina Bucşă vor reprezenta Spania în turneele de simplu şi dublu, după ce Paula Badosa a renunţat să mai participe, din cauza problemelor medicale.
Turneul de tenis din cadrul JO 2024 va avea loc la Porte d’Auteuil în perioada 27 iulie – 4 august.
Nadal a cucerit aurul olimpic atât la simplu (Beijing 2008), cât și la dublu (Rio de Janeiro 2016), alături de Marc López. Cei doi au trecut în marea finală de românii Horia Tecău și Florin Mergea.
14 titluri are Rafa Nadal pe zgura de la Roland Garros. El a pierdut doar 4 meciuri în toată cariera sa în capitala Franţei.