Rubrica MotionWeek vine să completeze, o dată pe săptămână, radiografia segmentului auto atât pe plan local, cât și la nivel internațional.
Oficiuldeștiri.ro vă oferă cele mai importante și mai proaspete informații din industria auto despre modele noi care au fost lansate sau care urmează să-și facă debutul pe piață, despre noi tehnologii, precum și imagini reprezentative. Toate acestea, la rubrica MotionWeek.
MotionWeek: Dacia Sandero, al doilea cel mai vândut model în 2023
Cota BEV pe piața de autoturisme noi la nivelul UE în 2023 a fost de 14,6%, în urma mașinilor pe benzină (35,3%) și a celor hibride (25,8%), dar înaintea mașinilor pe motorină (13,6%).
Potrivit sursei citată, cel mai vândut model din Europa, indiferent de sistemul de propulsie, a fost SUV-ul electric Tesla Model Y, cu 254.822 de unități. Pe locul al doilea s-a situat Dacia Sandero (235.893 de unități) și Volkswagen T-Roc (206.438 de unități).
Trebuie să precizăm că Dacia Sandero a fost pe primul loc în patru dintre cele 12 luni ale anului precedent, în timp ce Model Y a fost cel mai bine vândut în șapte luni ale anului precedent. Într-o singură lună, primul loc a fost ocupat de Volkswagen T-Roc.
Și pentru că am adus vorba de Dacia, să spunem că marca autohtonă a terminat anul trecut pe locul 10 în Europa pe segmentul de vehicule personale, cu un total de 557.253 de vehicule (+17,1%) pe întregul an.
MotionWeek: cele mai vândute mașini în 2023 au fost cele pe benzină
Conform datelor oficiale, piața auto europeană a crescut cu 13,9% în ultimul an, fiind depășit pragul de 12,8 milioane de automobile comercializate în Uniunea Europeană, țările membre EFTA și Marea Britanie, potrivit ACEA.
În Uniunea Europeană au fost înmatriculate 1.538.621 de mașini electrice noi, ceea ce înseamnă o creștere de 37% față de 2022 (1.123.444 de înmatriculări de BEV). Cele mai mari creșteri au fost înregistrate de Italia (+18,9%), Spania (+16,7%) și Franța (+16,1%). Au fost înregistrate 813.480 de mașini plug-in hybrid, un număr ușor mai mic decât în 2022 (874.777 de unități; -7%).
Cele mai vândute automobile în 2023 au fost cele dotate cu motoare pe benzină (4.586.327 de unități). Asta înseamnă un plus de 10,7%, precum și cea mai mare cotă de piață, de 35,3%. În clasamentul celor mai vândute mașini în Europa, pe poziția a doua au fost cele hibride convenționale, cu 3.397.339 de astfel de automobile (+28,3%), de unde rezultă o cotă de piață de 25,8%.
Creșterea pe piața europeană a automobilelor electrice a fost determinată de țări precum Belgia (93.285 de noi înmatriculări de BEV, +148%), Danemarca (62.759 de BEV, +104%) și Portugalia (36.390 de BEV, +102%), cu o creștere relativă puternică. În cifre absolute, Germania (524.219 BEV-uri, +11%), Franța (298.219 BEV-uri, +47%), Țările de Jos (113.981 BEV-uri, +56%) și Suedia (112.208 BEV-uri, +18,1%) sunt responsabile pentru majoritatea vânzărilor de BEV-uri.
MotionWeek: China a produs în 2023 un număr-record de mașini

Producţia de automobile din China a atins în 2023 un nivel-record de 30,16 milioane de vehicule, ceea ce reprezintă o majorare cu 11,6% comparativ cu anul anterior.
De asemenea, potrivit Asociaţiei Producătorilor de Automobile din China (CAAM), livrările en-gros au crescut cu 12%, până la 30,09 milioane de mașini. În ambele cazuri vorbim despre noi recorduri, care le depășesc pe cele stabilite în 2017. Exporturile au crescut cu 58%, până la 4,91 milioane unităţi.
Acest lucru a fost posibil datorită unei creșteri semnificative a exporturilor de vehicule electrice către Rusia, pe fondul retragerii marilor constructori occidentali de pe piața rusă.
Datele publicate de CAAM scot în evidenţă tranziţia pieţei auto chineze către modelele electrice şi cele hibride. Cererea pentru mașinile plug-in hybrid (PHEV – cu încărcare la priză) a crescut cu 85%, până la 2,80 milioane de unităţi. Totodată, vânzările de „electrice” s-au majorat cu 25%, atingând nivelul de 6,68 milioane de unităţi.
MotionWeek: noul Porsche Macan se lansează pe 25 ianuarie
Oficialii mărcii Porsche au anunțat în mod oficial că noul Macan electric va fi dezvăluit pe 25 ianuarie, fără să ofere noi detalii referitoare la viitorul model.
Ceea ce se știe în momentul de față este faptul că, din punct de vedere tehnic, noul Macan cu emisii zero este construit pe platforma PPE. Asta înseamnă că va folosi două motoare electrice care vor dezvolta împreună 612 CP și peste 1.000 Nm de cuplu.
Sistemul de propulsie va fi alimentat de o baterie de 100 kWh, care va oferi o autonomie de peste 500 de kilometri. Acumulatorul va putea fi încărcat cu până la 270 kW, iar asta înseamnă că repriza de încărcare 10%-80% va dura 22 de minute.
La interior, mașina va primi trei display-uri. Unul pentru instrumentarul de bord digital de 12,6 inch, un ecran multimedia de 10,9 inch și . De asemenea, și pasagerul din dreapta va avea la dispoziție un display. După cum spuneam, noul Porsche Macan electric va debuta pe 25 ianuarie.
MotionWeek: Ford a prezentat Kuga facelift
Ford a dat publicității fotografiile și informațiile oficiale referitoare la versiunea restilizată a celei de-a treia generații Kuga. Aceasta vine cu o serie de actualizări estetice și cu o versiune de motorizare plug-in hybrid care oferă o autonomie pur electrică de 69 de kilometri. În plus, SUV-ul american a renunțat la motorizările diesel.
Modelul vine cu o grilă complet reproiectată, care găzduiește noua siglă a mărcii. De asemenea, mașina a primit noi faruri full LED, unite printr-o bandă LED și o capotă redesenată. La spate regăsim un set de stopuri restilizate și un nou difuzor de aer.
Kuga facelift este oferit în trei variante de echipare: Titanium, ST Line și noul Active. Aceasta din urmă este destinată amatorilor de off-road și vine cu jante de 18 sau 19 inch, protecții din plastic negru și o gardă la sol mai mare cu 10 mm pe puntea față și 5 mm pe puntea spate față de versiunea standard. Paleta de culori pentru exterior include noile nuanțe Desert Island Blue și Lush Bursting Green, care e alătură celor existente Agate Black, Solar Silver, Frozen White și Lucid Red.
Interiorul a fost și el redesenat și pune mai mult accent pe confortul pasagerilor. Aceștia vor avea la dispoziție sistemul de infotainment Ford SYNC4 compatibil Apple CarPlay și Android Auto wireless. Ecranul multimedia are 13,2 inch și este însoțit de un instrumentar de bord digital de 12,3 inch. Cel de-al doilea rând de scaune culisează pe o distanță de 150 mm, astfel încât pasagerii din spate vor avea un spațiu la picioare de peste un metru. Prin acest artificiu de design, portbagajul are acum 553 de litri, cu 140 de litri mai mult decât modelul anterior.
Gama de motorizări cuprinde un motor 1.5 EcoBoost de 150 CP, care este dotată cu o transmisie manuală și sistem de tracțiune integrală. În această configurație, Kuga facelift atinge „suta” în 9,5 secunde și o viteză de top de 195 km/h. Mai este oferită și o motorizare hibridă cu motor de 2,5 litri de 180 CP și tracțiune față. Există și o variantă cu tracțiune 4×4, care oferă 183 CP. Cu un plin de rezervor, Kuga Hybrid facelift parcurge până la 900 de kilometri.
Marea noutate constă în noua versiune plug-in hybrid de 243 CP. Aceasta folosește un motor de 2,5 litri, unul electric și o baterie de 14,4 kWh, care asigură o autonomie electrică de 69 de kilometri. Noul Ford Kuga facelift va fi asamblat la uzina din Valencia (Spania).
MotionWeek: Primele schițe cu viitorul Volkswagen Golf facelift
Germanii de la se pregătesc să lanseze noul Volkswagen Golf facelift, eveniment de care ne mai desparte foarte puțin timp. Până atunci, însă, șeful de design al mărcii, Andreas Mindt, a publicat pe pagina sa de Instagram primele schițe de design oficiale cu viitorul model.
Imaginile au fost însoțite de mesajul „50 Years of Golf” și de un scurt videoclip care oferă o privire de ansamblu asupra viitorului hot-hatch Golf GTI. Estetic vorbind, atât versiunea standard, cât și cea de performanță vor adopta un design evolutiv comparativ cu cel actual.
Potrivit Motor1, Viitorul Golf standard vă păstra cutia de viteze manuală, în timp ce GTI-ul va fi disponibil la nivel global doar cu transmisie DSG. De asemenea, varianta de performanță „R” cu tracțiune integrală este probabil să preia aceeași cutie automată. Noul Golf facelift va fi ultimul din era motoarelor cu ardere internă. Noua generație va debuta spre sfârșitul actualului deceniu ca un model pur electric.
CITEȘTE ȘI: Vânzările Dacia au crescut semnificativ în România. Câte mașini a vândut în 2023?