În anul 2019 am avut parte de prima campanie prezidențială din istoria post-decembristă în care candidații nu s-au „duelat” în dezbateri. Klaus Iohannis a fost primul candidat, ce-i drept din postura de președinte în funcție, care și-a construit un simulacru de dezbatere – el și cu presa favorabilă lui, în care întrebările parcă erau rupte din „Un pedagog de școală nouă” de I.L. Caragiale.
Și de atunci, am rămas încremeniți în proiect. Politicienii, parcă neînțelegând democrația, își bat joc neîncetat de alegători. Ce mai vor și masele astea de guralivi, de parcă votul lor ar conta? Dacă eu sunt în avantaj, iar activul de partid își face datoria, atunci victoria în alegeri este ca și asigurată, fără să mai fac eu efortul de a părea deștept. Și uite așa, candidații aruncă la mișto pe piață un fel de program, de care nimeni nu ține seama.
Apropo, mai știe cineva care sunt promisiunile făcute de Nicușor Dan în urmă cu cinci ani? Nici măcar una singură dintre ele nu a fost îndeplinită, însă a obținut cu o lejeritate surprinzătoare cel de-al doilea mandat. Adică promisiunile sale nu au fost decât maculatură, pentru că nu contează ce zici prostimii. Ei te vor vota nu pentru ce o să faci sau pentru ce nu o să faci, ci pentru ca nu cumva să iasă câștigător contracandidatul tău, pe care îl urâm din toată ființa. Păi dacă acesta este paradigma în care trăim, de ce să o schimbăm?
Și uite așa, orice inovație care ignoră democrația este foarte rapid îmbrățișată de politicieni, care nu sunt deloc dispuși să ne arate de ce merită să le acordăm încrederea și votul nostru. Cariera lor politică este construită pe o idee falsă de democrație. Aceasta, însă, nu exclude cheltuirea unor sume uriașe în campania electorală, dar mai ales în perioada premergătoare campaniei electorale. Și acest lucru este posibil doar pentru că banii aceia nu sunt ai lor, nu au muncit nici o secundă pentru a atrage donații cu adevărat. Banii cheltuiți sunt de la bugetul statului, adică banii strânși atât de greu din taxe și impozite, de la populație și de la companiile private.
Și sunt produse de către firmele clientelare tot felul de fotografii pentru pliante sau pentru afișe, spoturi publicitare pentru televiziuni, pentru youtube sau pentru tik-tok. Bani cu nemiluita cheltuiți în online și offline. Nu contează, Jean boxează! Pardon, am greșit, voiam să zic turcul plătește! Mesajele sunt unele puerile, altele incolore, insipide și inodore, iar altele sunt de-a dreptul imbecile. Însă nu am văzut la niciunul dintre candidați să spună: „Hei, asta nu este în regulă, iar eu promit că voi schimba dacă mă veți alege pe mine.”
Cel mai grăitor exemplu este Donald Trump. În campania sa electorală a spus ceea ce va face dacă ajunge la Casa Albă. A spus că va mări taxele vamale și a și înaintat niște cifre. După ce și-a luat în primire mandatul de președinte chiar s-a apucat să facă ceea ce a promis în campania electorală și, culmea, taxele vamale propuse sunt ceva mai mici decât ceea ce afirmase în campanie. Nu-i așa că și noi, românii, ne-am dori un politician care să promită ceva și când ajunge pe funcție chiar să se și țină de cuvânt?
La noi spoturile publicitare și mesajele transmise sunt absolut aiuritoare. Crin Antonescu ne spune ce NU va face. Elena Lasconi ne-a comunicat că NU vom ieși din NATO și nici din UE. Nicușor Dan ne-a avertizat că NU mai merge așa, dar nici nu a explicat cum ar putea merge altfel. Ah, ba da, a spus ceva despre niște concursuri pentru ocuparea de funcții de conducere „la stat”, de parcă asta ar fi treaba președintelui. Apropo, a numit Iohannis vreun șef la servicii prin concurs? Sau pe Procurorul General? Sau a organizat vreun concurs pentru desemnarea vreunui membru la Curtea Constituțională? Un singur candidat s-a lăudat în campania electorală și aceea a fost cea mai mare gafă de până acum. Este vorba de Victor Ponta, care s-a auto-detonat cu afirmația că el a dat drumul la apă, în aval de Porțile de Fier, inundând zone întregi locuite de români. O fi adevărat, nu o fi adevărat, nici nu mai contează, toți au tras concluzia că e mai bine să taci.
Cu alte cuvinte, dezbaterea este în defavoarea candidatului, pentru că el nu prea are ce să câștige, dar cu siguranță are ce pierde. Și atunci dezbaterea este un fel de tămâie de care se feresc toți dracii care vor să ajungă Președinte. Nici unul nu are ceea ce înseamnă, în vorbirea mai puțin colocvială, „sânge în instalație”. În plus, trebuie să mai fii și stăpân pe ceea ce vorbești, pe ceea ce știi. Iar ai noștri par a fi căzuți din stratosferă și s-au trezit într-o țară în care oamenii își zic români.
Mai țineți minte ce s-a întâmplat anul trecut cam vremea aceasta? A fost o dezbatere între Donald Trump și Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA. Prestația lui Biden a fost pur și simplu catastrofală. Donald Trump l-a călcat literalmente în picioare, încât s-a luat o decizie fără precedent în istoria alegerilor din SUA: Joe Biden a fost retras din cursa electorală și Kamala Harris a fost aruncată în luptă pe ultima sută de metri. Nu mai are rost să mai vorbim despre campania prezidențială de anul trecut, cert este că un candidat a fost înlocuit în urma unei dezbateri electorale.
Deci dezbaterea a devenit un fel de bau-bau? Nu, ea este o amenințare reală doar pentru politicienii slabi, nepregătiți și fricoși. Ori campania electorală din toamna trecută, ca și aceasta de acum, pare a fi mai degrabă o întrecere între niște găini bete, care cotcodăcesc niște chestii absolut plictisitoare. Ceea ce a inventat Klaus Iohannis în politica românească suferă acum tot felul de inovații de la cei care visează la calitatea de urmaș în fotoliul prezidențial de la Cotroceni.
