Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Extern rus, Maria Zaharova, nu pierde nici un prilej să dea peste nas României. Recent încheiata vizită a premierul român Marcel Ciolacu în Republica Moldova a stârnit reacții dintre cele mai ostile din partea administrației de la Moscova, acolo unde Maria Zaharova nu s-a sfiit să arate cu degetul spre România și să acuze Guvernul de la București că vrea, nici mai mult, nici mai puțin decât anexarea Moldovei. Declarațiile oficialului rus, făcute în cadrul unei conferințe de presă ulterioare vizitei la Chișinău din 4 octombrie a prim-ministrului român, sunt cu atât mai scandaloase cu cât denaturează adevărul istoric: „… ocupaţia românească din 1918-1940 a fost cea care a adus în Basarabia sărăcie, ruină, depopulare şi atacuri în masă”, a afirmat Zaharova.
Afirmația oficialului MAE rus, Maria Zaharova, vine în contextul în care Marcel Ciolacu i-a îndemnat pe liderii aflați la conducerea Moldovei să își „direcționeze” concetățenii spre ideea că viitorul lor este în Uniunea Europeană. Replica acidă a Mariei Zaharova a venit imediat: „Nu asta a vrut să spună. A fost timid! De fapt, (premierul român, n.r.) a vrut să spună în România, nu în UE! Asta este ceea ce vor ei!”, a tunat și fulgerat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Extern rus.
UE luată peste picior!
Maria Zaharova a ținut să „taxeze” și declarația premierului și, totodată, a liderului PSD Marcel Ciolacu făcută în cadrul aceleași întâlniri de la Chișinău cu reprezentanți ai Administrației Prezindețiale din Moldova. La afirmația lui Ciolacu „(Rusia, n.r.) va duce ţara în izolare şi sărăcie”, cu referire directă la statutul viitor al Moldovei în contextul socio-politic actual, Zaharova a comentat ironic: „Vedem cât de «prosperă» este Uniunea Europeană”.
Tirada oficialului rus a continuat: „Este evident că tacticile de promovare a «ameninţării ruse» inexistente, inclusiv acuzaţii nefondate privind încercările ţării noastre de a organiza o lovitură de stat în Moldova, nu funcţionează. Moldovenii nu cred. Locuitorii ţării văd politica antipopulară eşuată a autorităţilor şi realitatea dezastruoasă care se ascunde în spatele sloganurilor şi lozincilor despre aşa-numitul «curs european» al actualului regim de la Chişinău. În realitate, ei sunt împinşi în dependenţă colonială, pentru a se abandona pe ei înşişi, ca să nu mai vorbim de propria lor istorie. Oamenii văd şi trag concluzii”, a mai adăugat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.
Consulatul General al României la Rostov, închis ca urmare a poziției României în războiul din Ucraina
Nu este singura reacție de „totul sau nimic” făcută de Guvernul de la Moscova vis-a-vis de statutul Republicii Moldova într-o Europă a secolului XXI și de presupusele imixtiuni ale României în politica administrației de la Chișinău. Recent, în privința Consulatului General al României la Rostov, pe Don, s-a luat decizia de către autoritățile de la Moscova ca acesta să fie închis, începând de luni, 14 octombrie. Sarcina de a informa opinia publica internațională în legătură cu acest fapt i-a revenit tot oficialului Maria Zaharova.
„Funcţiile de prestare a serviciilor consulare în circumscripţia respectivă sunt transferate ambasadei acestei ţări la Moscova”, a anunţat oficialul MAE rus. „Acest demers este determinat de decizia părţii ruse de a denunţa acordul interguvernamental bilateral privind deschiderea oficiului consular sus-menţionat, adoptat în decembrie 2023 ca răspuns la acţiunile neprietenoase ale autorităţilor române”, a considerat necesar Zaharova să argumenteze decizia Rusiei de a închide Consulatul român.
Anunțul făcut de Zaharova survine în contextul în care relațiile dintre București și Moscova s-au deteriorat după ce Rusia a ordonat invazia în Ucraina. România a arătat cu degetul spre Rusia, condamnând-o pentru operațiile militare întreprinse în Ucraina. În același context, Ministerul român al Afacerilor Externe a cerut Rusiei, în vara lui 2023, reducerea cu 40 de persoane a personalului diplomatic care lucrează la Ambasada acestei țări la București.
Citește și: