Modificări notabile au fost aduse în Legea pensiilor în ceea ce privește baremul standard de vârstă. Dacă în cazul celor care au lucrat în subteran, în diferite unități miniere, legea – care prevede că minerii pot ieși la pensie chiar cu 20 de ani mai devreme -, se jutifică cu vârf și îndesat date fiind condițiile aspre de lucru din subteran, pe lista meseriilor care beneficiază de pensionare înainte de limita de vârstă se regăsesc și domenii care pot părea cel puțin ciudate din perspectiva pensionării anticipate. Astfel, balerinii, acrobații sau soliștii vocali de operă și operetă pot ieși la pensie cu 13 ani mai devreme. Condiția unică impusă de lege este ca beneficiarul să întrunească în mod obligatoriu criteriul realizării stagiului complet de cotizare contributiv.
Noile reglementări din Legea pensiilor oferă posibilitatea celor care au lucrat în anumite domenii să iasă la pensie mult mai devreme, limita de vârstă nemaifiind un criteriu esențial. Cei vizați de noile prevederi sunt, cu precădere, foști lucrători în activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I și II de expunere la radiaţii. Minerii, cu alte cuvinte, sunt cei care beneficiază de posibilitatea de a pune în cui haina minieră chiar și cu 20 de ani mai devreme decât în mod normal. Baremul de vârstă standard pentru accesarea statutului de pensionar este, în momentul de față, de 65 de ani, în cazul bărbaților, și 62 de ani și 2 luni, cu perspectiva creșterii treptate a limitei de vârstă impuse până la 63 de ani, în cazul femeilor. În ambele situații, stagiul minim de cotizare este de 15 ani.
Veterani la 45 de ani. Legea pensiilor ține cont de expunerea la radiații
„(…) se reduce cu 20 de ani, în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale de cel puțin 22 ani în zona I de expunere la radiaţii; (…) se reduce cu 18 de ani, în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale de cel puțin 25 ani în zona II de expunere la radiaţii”, se menționează în noul text din Legea pensiilor. Trebuie amintit faptul că reducerea în cazul acestor persoane nu poate fi mai mică de 45 de ani, potrivit legii. Iarăși, este important de știut că aplicarea respectivelor reduceri, în condițiile menționate mai sus, nu presupune în mod automat îndeplinirea condiţiei privind realizarea stagiului complet de cotizare contributiv. „În situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţiile menționate mai mici de 22 de ani în zona I de expunere la radiaţii şi mai mici de 25 de ani în zona II de expunere la radiaţii, aceste stagii se cumulează considerându-se stagii de cotizare în zona II de expunere la radiaţii”, este specificat în textul adaptat din Legea pensiilor.
Barem de vârstă, considerabil mai mic, pentru cei cu stagii de cotizare în condiţii speciale de muncă
Nu este lipsit de importanță în noile modificări la legea pensiilor nici faptul că vârsta standard de pensionare (baremul de vârstă) se reduce proporțional cu numărul anilor întregi, efectiv lucraţi în aceste condiţii. Măsura îi vizează pe cei care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale de muncă mai mici decât cele menționate anterior și are aplicatibilitate în condițiile în care este întrunită condiția realizării stagiului complet de cotizare contributiv. Reduceri semnificative ale vârstei de pensionare, potrivit legii din România, sunt operate, conform noilor prevederi, în următoarele situații: în cazul în care beneficiarul deciziei de pensionare anticipate a lucrat cel puțin 20 de ani în subteran, în unități miniere, acesta poate beneficia de o reducere de 20 de ani a termenului legal prevăzut de lege pentru momentul pensionării standard. De o reducere cu 13 ani a ceea ce numim baremul standard de vârstă beneficiază și cei care au lucrat cel puțin 25 de ani în domeniile producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.
Balerinii, acrobații sau soliștii vocali de operă pot deveni pensionari cu 13 ani mai devreme decât termenul standard legal
Tot cu 13 ani poate fi redusă perioada în care pot solicita pensionarea anticipată și cei care au lucrat în domenii precum balerin, solist de opera și operetă, acrobat, dar și foștii instrumentiști care și-au petrecut tinerețea în compania instrumentelor de suflat.
11 ani mai puțin pentru cei din demoniile aviație civilă, armament sau exploatare forestieră
O ultimă categorie a celor care pot beneficia din plin de noile prevederi din Legea pensiilor îi include pe cei care au lucrat în domeniile aviație civilă, industrie de armament, exploatare forestieră, siguranța circulației feroviare, construcții de mașini, turnătorii de oțel, fontă și alte aliaje sau construcții de nave. Toți aceștia vor avea posibilitatea să iasă la pensie cu 11 ani mai devreme față de termenul clasic, impus de baremul de vârstă, cu condiția să fi petrecut cel puțin 25 de ani în respectivele domenii.
CITEȘTE ȘI: