Personalul din Ministerul Transporturilor se numără între vinovații pentru ratarea contractelor de 10 miliarde de lei pentru modernizarea Magistralei CFR Craiova – Caransebeș.
Acest fapt a fost asumat chiar de ministrul Grindeanu după ce, la licitațiile lansate în această primăvară, niciun constructor nu a depus oferte la contractele pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe M 100 Craiova – Caransebeș.
„Sunt 6 loturi pe Caransebeș – Craiova extrem de importante, inclusiv pentru noi pe acest traseu. (n.r, linia) Timișoara – Caransebeș va fi modernizată prin PNRR. Cele 6 loturi vor fi modernizate prin Programul Transport. Toate aceste SF-uri – Studii de Fezabilitate au fost făcute și au fost ținute în așteptare la Ministerul Transporturilor sau la companii, înainte de scumpiri la materiale. Normal că indicatorii nu mai sunt identici cu cei dinainte de pandemie sau de războiul din Ucraina. Nu doar la noi au explodat prețurile. Ei (n.r., CFR Infrastructură) au dus procedura până la capăt… Eu cred că în perioada imediat următoare, o săptămână-două, vor fi reaprobați indicatorii în ședință de guvern și va fi relansată licitația fără probleme prin Programul Transporturi. În acești doi ani a mai fost tunelul de pe A1 Lugoj – Deva, nu mai știu alte licitații de acest tip. Remediul este scurt, sigur se pierd vreo 2 lunipână se reia toată procedura de reaprobare a indicatorilor tehnico-economici, dar asta nu înseamnă că investiția este dată deoparte”, a spus ministrul Transporturilor.
Ratarea licitațiilor pentru toate cele 6 loturi este cel mai mare eșec pe componenta investiții în mandatul directorului general Ion Simu, promovat și susținut în funcție de ministrul Sorin Grindeanu. Director care, după concursul pentru mandat de 4 ani, are un salariu de 6.000 de euro. Mai mult, anularea licitațiilor vine după o altă problemă la CFR Infrastructură: licitația suspectă pentru modernizarea Gării de Nord din București (la Regionala CFR București) pe care a verificat-o Ministerul prin Corpul de Control, dar nici până acum nu sunt gata concluziile.