Duminica Floriilor se anunță foarte aglomerată în întreaga țară. Peste 5000 de jandarmi au fost mobilizați pentru a asigura liniștea și ordinea publică în toate locurile unde vor avea loc manifestări religioase și cultural-artistice. Peste un milion de persoane sunt așteptate la cele aproximativ 12.000 de lăcașuri de cult.
Jandarmeria Română a anunțat că a dispus suplimentarea efectivelor prezente în toate locurile unde vor avea loc manifestări religioase și cultural-artistice. Astfel, în perioada prilejuită de sărbătoarea Floriilor, peste 5000 de jandarmi își vor concentra eforturile, mai ales la biserici, pentru a oferi cetățenilor siguranță și confort pentru a parcurge această perioadă religioasă.
În perioada zilelor libere din acest week-end, peste 3000 de jandarmi vor acționa zilnic, la nivel național, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la evenimentele care vor avea loc în această perioadă.
Peste un milion de oameni, așteptați la biserici
De asemenea, în Duminica Floriilor, peste 5000 de jandarmi se vor afla în preajma celor aproximativ 12.000 de lăcașuri de cult, cu ocazia desfășurării sărbătorii religioase, la care se așteaptă prezența a peste un milion de persoane, la nivelul întregii țări.
Prin măsurile pe care le-au luat oamenii legii, „suntem pregătiți să intervenim în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor, indiferent că se află într-o situație de urgență sau într-o situație de risc”.
De asemenea, o prezență activă va fi în zonele unde se organizează evenimente cultural-artistice, în piețe, târguri, oboare, în marile centre comerciale, în gări, autogări sau în zonele unde se așteaptă prezența unui număr mare de persoane.
Măsuri deosebite luate de jandarmi la festivalurile de la Costinești și Iași
Unele dintre cele mai importante misiuni care au loc în această perioadă și pe care Jandarmeria Română, alături de celelalte structuri din MAI, le gestionează sunt festivalul Hustel Music desfășurat la Costinești, unde se așteaptă prezența a unui număr de aproximativ 5.000 de persoane și concertul de muzică de la Casa de Cultură a Studenților din Iași, cu prezența a peste 3000 de persoane.
Totodată, Jandarmeria Română va fi prezentă și în stațiunile montane, pentru siguranța turiștilor. Zilnic, peste 200 de jandarmi se vor afla permanent pe traseele şi în stațiunile turistice, echipați și pregătiți să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.
Atenție la schimbările meteorologice!
Având în vedere schimbările meteorologice, pentru siguranța dumneavoastră, Jandarmeria Română vă recomandă ca, înainte să plecați la drum, să vă informați asupra stării vremii și a itinerariului de deplasare.
Jandarmeria Română recomandă tuturor celor care vor participa la aceste manifestări să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să respecte recomandările forțelor de ordine, să acorde o atenție deosebită copiilor, iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul jandarmilor din apropiere.