Misterul sacrificării a unui sfert de milion de oi din Dobrogea, care aduce statului român o pagubă de 34 de milioane de euro, iar fermelor care au găzduit oile pagube de aproximativ 50 de milioane de euro este unul demn de marii prozatori ai romanelor polițiste.
Nu se știe cauza infestării cu pesta rumegătoarelor mici
Joi seară, la emisiunea Ancăi Alexandrescu „Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, la o oră când găinile visează grăunțe verzi pe pereți, s-a dezbătut un subiect ce pune un mare semn de întrebare asupra relațiilor româniei cu țara vecină Ucraina.
România a fost forțată să sacrifice un sfert de milion de oi bolnave de pesta rumegătoarelor mici. Sacrificarea oilor s-a produs într-un areal restrâns din Dobrogea care cuprinde trei sau patru comune, fiind afectate cea mai mare fermă de oi din Europa și alte câteva aflate pe primele locuri într-un clasament de specialitate. Sacrificarea oilor dobrogene s-a făcut cu câteva zile înainte ca ele se ia vaporul spre Iordania, unde urma să asigure masa halal a câtorva sute de mii de musulmani.
Poate că știreal ar fi trecut neobservată, iar întrebările referitoare la acest subiect s-ar fi domolit dacă jurnalistul Daniel Ionescu de la oficiuldeștiri.ro, prezent și el în studio nu ar fi adus în discuție o altă știre, care arată clar că în timp ce ai noștri sacrificau oile prin gazare Ucraina își tripla exporturile fix către Iordania, țara care ar fi trebuit să primească oile românești. Paguba fermierilor se ridică la 50 de milioane de euro, iar subvențiile sunt contestate.
Dimitru Enache primaril comunei Stejarul, de profezie inginer zootehnist, a arătat cu subiect și predicat, dar mai ales cu degetul către guvernanții PSD-PNL, dar mai ales către domnul Alexandru Bociu, ajuns nu se știe cum în fruntea ANSVSA, agenția responsabilă cu sănătatea animalelor.

După ce a descris modul în care animalele au fost îngropate, sigur și stabil din punct de vedere ecologic, întrebarea pe care am pus o firesc în emisiune a fost „Cum a ajuns molima în fermele dobrogene?”. Nimeni n a fost capabil să răspundă, iar pentru că sacrificarea unui sfert milion de oi ce trebuiau să plece la export, aducând în Rromânia niște valuta atât de necesară, se pune întrebarea dacă nu cumva suntem în fața unei acțiuni de sabotaj.
Întrebarea noastră este motivată de faptul că fix în această perioadă, Ucraina și a triplat exportul de ovine către țările care erau tradițional în legătură cu oierii din România și Grecia încercând să intre pe o piață, care de vreo 40-50 de ani este alimentată cu ovine de către români și uneori de greci. Este interesant că nimeni nu știe cum cele două focare de peste ovină au apărut la distanță de câteva sute de kilometri, în județul Timiș, dar mai ales în județul Tulcea, acolo unde practic populația de ovine a fost distrusă complet.
E momentul ca autoritățile statului român prin instituțiile specializate respectiv Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și altele de care nu mai pomenesc, să-și facă datoria și să scoată la lumină adevăratele motive și mecanismele prin care România este boicotată în mod consistent și permanent de către niște forțe ostile, pe care le știu dar pe care n-aș vrea să le numesc acum. E timpul să ne întoarcem la oile noastre și să ajutăm fermierii care țin steagul sus și trimit mioarele românești să fie mâncate de alții pe bani buni.
E interesant că în afară de George Simion, președintele AUR, care pe blogul său a atacat frontal problema oilor sacrificate, nici un alt factor de decizie politic n-a încercat să deslușească misterul mioriticei dispariții a rumegătoarelor mici sacrificate împreună cu produsele lor. (Pentru că oaia ne dă nouă/ Carne, lapte, brânză, ouă.)
E timpul ca instituțiile statului să își facă datoria și dacă există un sabotaj, el să fie dat la iveală fără niciun fel de echivoc politic.
Astăzi, Gică Contra vă urează să aveți oițe dansatoare din buric și berbecuți încornorați.