Mircea Lucescu a ajuns la un acord cu Federația Română de Fotbal (FRF) pentru a deveni noul selecționer al echipei naționale a României, după o pauză de 43 de ani de la ultima sa prezență în această funcție. Lucescu, un antrenor de renume internațional, a fost convins de Răzvan Burleanu, președintele FRF, care și-a întrerupt concediul pentru a finaliza negocierile.
Lucescu, cunoscut drept “Il Luce”, a avut anumite cerințe înainte de a accepta postul, inclusiv influența asupra strategiei de dezvoltare a loturilor de tineret. Potrivit Fanatik, Burleanu a fost de acord cu aceste condiții, oferindu-i lui Lucescu un salariu lunar de 27.000 de euro și o primă de 200.000 de euro în cazul calificării la Campionatul Mondial din 2026, care va avea loc în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
„Salariul pentru Mircea Lucescu este de 324.000 de euro pe an, adică 27.000 de euro pe lună. Mircea Lucescu nu va fi director tehnic, Mircea Lucescu va fi selecționerul naționalei României, la fel cum au fost Edi Iordănescu, Rădoi, Daum”, a transmis jurnalistul Horia Ivanovici în cadrul emisiunii sale de la Fanatik.
Cu o carieră impresionantă, Mircea Lucescu este considerat unul dintre cei mai titrați antrenori din lume, având în palmares 35 de trofee. El se află pe locul al treilea în clasamentul celor mai de succes antrenori, după Sir Alex Ferguson și Pep Guardiola. Pe parcursul carierei sale, Lucescu a antrenat echipe de renume precum Șahtior Donețk, Galatasaray, Beșiktaș, Zenit, dar și echipe naționale, inclusiv România și Turcia.
Recent, Mircea Lucescu a vizitat baza de la Mogoșoaia împreună cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță pentru a lua contact cu staff-ul și pentru a începe pregătirile în noua sa postură de pe banca tehnică a “tricolorilor”. Această numire este așteptată să aducă un suflu nou echipei naționale a României, cu obiectivul principal de a obține calificarea la Campionatul Mondial din 2026.
Zvonurile privind numirea lui Mircea Lucescu în funcția de selecționer au apărut în mai multe rânduri în ultimele zile. Ba mai mult decât atât, Il Luce a dat de înțeles ieri că este foarte aproape de o înțelegere cu șefii Federației Române de Fotbal.
Este adevărat că am vorbit cu Stoichiță, am tot vorbit, cred că de vreo patru ori până acum. Ar fi fost bine să-l convingă pe Edi să rămână, dar…. Eu am fost mereu dispus să ajut. Voi stabili un record mondial. Nu cred să mai existe cineva care să se întoarcă după atâția ani la națională”, a declarat ieri Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu este la a 3-a experiență în funcția de selecționer
Mircea Lucescu a stabilit astfel un record mondial, devenind cel mai vârstnic antrenor în activitate, la vârsta de 79 de ani. Până acum, acest titlu era deținut de Dick Advocaat, un antrenor olandez de 76 de ani care conduce echipa națională a statului Curacao.
Aceasta este a treia experiență a lui Lucescu ca selecționer. El a antrenat echipa națională a României între 1981 și 1986, iar ulterior a preluat și naționala Turciei, pe care a condus-o între august 2017 și februarie 2019, adunând 17 meciuri la conducerea acesteia.
Dacă va reuși să califice România la Campionatul Mondial din 2026, Mircea Lucescu va avea 81 de ani în timpul turneului final care va avea loc în SUA, Canada și Mexic. Această performanță ar reprezenta un alt record în cariera sa impresionantă, demonstrându-i rezistența și pasiunea pentru fotbal la un nivel atât de înalt.
Inițial, Mircea Lucescu a insistat ca Răzvan Burleanu să facă orice este posibil pentru a îl păstra pe Edi Iordănescu la cârma echipei naționale. „Le-am explicat celor din Federație să facă tot posibilul să-l păstreze pe Edi Iordănescu. Un antrenor are nevoie de un ciclu de 4-5 ani”, a spus Lucescu pentru Golazo. Mai mult, Lucescu și-a dorit să fie ultima variantă la care FRF apelează în această situație, nedorindu-și să le ia fața antrenorilor mai tineri. „Să nu zică unii că blochează un boșorog ascensiunea unor antrenori tineri”, a mai spus același Lucescu.