Mircea Geoană, candidat la președinția României, a făcut într-o emisiune de la Antena 3 CNN noi gafe și a deviat răspunsurile la chestiuni simple și la obiect. Prins pe picior greșit cu o întrebare despre pensia și salariul mediu din România și nesigur pe cifre, Geoană a preferat să devieze spre un discurs critic și a făcut acuzații, evitând răspunsuri concrete.
Mircea Geonă, întrebare simplă, răspuns greșit
Una dintre întrebările adresate lui Mircea Geoană a venit de la candidatul PSD, în contextul în care fostul număr 2 al NATO s-a declarat preocupat de nivelul de trai și de puterea de cumpărare a românilor. Întrebat care sunt pensia medie în România și salariul mediu, Geoană a susținut că: „Deci pensia medie din păcate este doar la 2300 și salariul mediu brut pe economie e la 8500 și ceva de RON și cel net la 5200”.
De fapt, potrivit datelor oficiale, pensia medie a ajuns după recalculare la 2.780 de lei, deci cu 17% mai mult decât a spus candidatul la prezidențiale. În ceea ce privește salariul mediu net indicat de Mircea Geoană, 5.200 de lei, datele INS din iulie 2024 indică un salariu mai are, de 5.242 lei.
Atac la mediul privat că plătește angajații „la plic”
Geoană a încercat să devieze atenția de la răspunsurile greșite și a preferat să arunce vina pe nivelul salariului minim pentru a lansa acuzații la adresa mediului privat. Acesta afirmă că firmele preferă să plătească angajații cu salariul minim și restul „la plic”, adică să evite să plătească taxele și impozitele conform legii.
„(…)avem unul din cele mai mari impozite pe muncă din Europa și din acest motiv avem o treime din salariații din sectorul privat la salariul minim pe economie și de multe ori completarea se face la plic ceea ce face să devină un sistem în care nu pot contribui și la pensii și la salarii”, a declarat Mircea Geoană.
Imoralitatea, caracteristica prezidențiabilului Mircea Geoană
Moralitatea și integritatea sunt două valori pe care Mircea Geoană le consideră esențiale la un președinte.
„(…) Dacă am avea mai puțină corupție și mai puțini nepoți care să facă afaceri cu banii statului cred că am avea o țară mai bună. Un președinte trebuie să conducă și prin exemplu. Trebuie să conducă prin exemplu de moralitate, de integritate. Tot ceea ce auzim în ultima perioadă îmi arată că sunt semne de îngrijorare. Nu este un atac, este o constatare și mă întreb ce gândește un tânăr care vrea să facă afaceri când vede că ai avut profit 500 de lei și acum faci afaceri cu statul prin PNRR mă întreb dacă nu e ghinion că nu ai găsit unchiul potrivit”, a declarat Geoană.
Însă realitatea informă afirmațiile lui Mircea Geoană. El este candidatul la alegerile prezidențiale cu cele mai multe dezvăluiri și scandaluri media cu privire la anturaj. Din anchetele media, cei care îi sprijină campania sunt oameni de afaceri controversați și politicieni cu probleme penale. Mai nou, prezidențiabilul este acuzat de Elena Lasconi că ar avea legături cu Tal Hanan – prezentat în presa internațională drept „creierul israelian al dezinformării”.
CITIȚI ȘI: Mircea Geoană își dă cu stângu în dreptu la prezidențiale.