NATO a anunțat marți, 3 septembrie 2024, că Mircea Geoană a demisionat din funcția de secretar general adjunct al organizației. Demisia sa va intra în vigoare pe 10 septembrie.
Mircea Geoană a demisionat din funcția de la NATO
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a acceptat demisia și i-a mulțumit lui Geoană pentru activitatea sa în cadrul organizației.
„Mircea a lucrat la NATO timp de aproape cinci ani. Preocuparea sa pentru tehnologie și provocările emergente de securitate a fost esențială pentru a stimula inovarea în Alianță. Este un adevărat susținător al valorilor transatlantice, iar munca sa alături de parteneri a adus foarte multe beneficii NATO. Îi doresc toate cele bune pentru viitor”, a declarat Stoltenberg în comunicatul oficial al NATO.
Mircea Geoană este primul român care a ocupat această funcție și primul secretar general adjunct provenit dintr-o țară care a aderat la Alianță după încheierea Războiului Rece. Geoană a deținut această funcție din octombrie 2019, fiind alături de echipa NATO timp de aproape cinci ani.
Ce i-a răspuns Geoană lui Jens Stoltenberg
Mircea Geoană a reacționat la acest anunț printr-o postare pe Facebook, unde a spus că a fi în conducerea NATO a fost „onoarea vieții sale”.
„Îi mulțumesc Secretarului General Stoltenberg pentru încredere și prietenie. Împreună, în ultimii 5 ani, am traversat multe momente dificile, dar am împărtășit și nenumărate realizări, alături de echipa noastră remarcabilă. Pe măsură ce trec la un nou capitol, privesc cu mândrie la timpul memorabil petrecut în slujba celei mai importante Alianțe din istorie”, a scris Geoană.
Cine îi va lua locul lui Mircea Geoană
În locul său, Boris Ruge, secretar general adjunct pentru afaceri politice și politică de securitate (PASP), va ocupa funcția de secretar general adjunct interimar până la numirea unui succesor permanent.
Va candida Mircea Geoană la președinția României?
În ultimele luni, au existat speculații privind o posibilă candidatură a lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale din România. La sfârșitul lunii august, Geoană a declarat că la nivel personal, decizia sa este luată, dar că trebuie să mai aștepte câteva zile pentru a face un anunț oficial. „Voi anunța decizia, în momentul în care voi termina mandatul la NATO”, a subliniat el.
Mircea Geoană, acum în vârstă de 66 de ani, a fost președintele Partidului Social Democrat (PSD) din 2005 până în 2010 și candidatul partidului la alegerile prezidențiale din 2009. În acea cursă electorală, a pierdut la limită în fața lui Traian Băsescu.
În următoarele zile, este așteptat un anunț oficial din partea lui Mircea Geoană cu privire la o eventuală candidatură la Președinția României.