Ministrul Transporturilor anunță deschiderea circulaţiei pe Pasajul Berceni /VIDEO

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, duminică, deschiderea circulaţiei pe Pasajul Berceni.

”Circulaţie deschisă pe Pasajul Berceni! Constructorul va continua să amenajeze zona de sub pasaj şi trebuie să finalizeze lucrările cel mai târziu luna viitoare. El va asigura şi managementul de trafic”, anunţă, duminică, Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.

 

Ministrul a precizat că, după pasajele Domneşti şi Olteniţei, ”Pasajul Berceni va contribui la fluidizarea circulaţiei din zona de sud a Municipiului Bucureşti”.

”Este eliminat, astfel, încă un punct care provoca ambuteiaje, la intersectarea la nivel a Centurii Capitalei (între Popeşti Leordeni şi Jilava) cu traseul Şoseaua Berceni (Bucureşti) – Comuna Berceni (DJ401)”, a mai transmis ministrul.

Soluția giratoriilor suspendate este aplicată pe Centura Capitalei

Pasajul măsoară 2,5 kilometri și a costat 30,5 milioane de euro. Cele patru pasaje de tip giratoriu suspendat pe Centura Capitalei sunt: Pasajul Domnești și Pasajul Olteniței – au fost deja deschise, pasajul Berceni – este încă în lucru și Cernica – lucrările au fost reziliate cu constructorul italian care nu a reușit să se mobilizeze în șantier timp de doi ani.

Soluția giratoriilor suspendate este aplicată pe Centura Capitalei pentru că aceasta este lipită de calea ferată de centură, astfel încât orice pasaj trebuie să rezolve direcțiile de trafic și peste calea ferată.

Giratoriile suspendate vor permite șoferilor să o ia în oricare direcție și să evite și calea ferată de centură.

author avatar
Roseti Roxana Redactor
Redactor șef Documentare externă Rompres – actuala Agerpres, editor al Edițiilor de Colecție – Jurnalul Național editor al Jurnalului de Duminică – supliment al Jurnalului Național jurnalist online și print la Evenimentul Zilei senior editor la Revista CARIERE contributor la Elita României ș.a. Anii de presă, cu traversarea mai multor “etape”, reprezintă modul de rezista, prin scris, povocărilor societății. Și de a dezvălui lumii corola de minuni a unor oameni deosebiți, tocmai prin poveștile lor de viață.  Cel mai proaspăt motto: Story-ul și omul ;)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte stiri

POPULARE