Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a lansat un apel public ferm, încurajând tinerii să raporteze orice abuz, indiferent de circumstanțe sau de statutul social al abuzatorului. Pe fondul apariției noului scandal în care sunt implicați profesori de la SNSPA, îndemnurile autorităților sunt făcute pentru a-i determina pe cei care au fost victime, să reclame faptele întâmplate.
Ministrul Justiției, apel pentru reclamarea abuzurilor: „Mizeria nu trebuie ascunsă sub preș”
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul a subliniat importanța sesizării faptelor penale pentru a preveni noi victime.
„Încurajez fetele sau băieții să facă sesizări legat de orice abuzator, indiferent de loc, vârstă, statut social sau calitatea lui! Am făcut acest apel și în trecut, dar revin și azi cu el. Este nevoie. Mizeria nu trebuie ascunsă niciodată sub preș. A sesiza o faptă penală înseamnă a salva o altă potențială victimă”, a scris Alina Gorghiu.
Ghid pentru victimele abuzurilor, distribuit în licee și facultăți: „Fiecare gest contează”
Ministrul a anunțat că, împreună cu echipa sa din Ministerul Justiției, lucrează la elaborarea unui ghid destinat victimelor abuzurilor. Acest ghid va oferi informații esențiale despre pașii de urmat în cazul unui abuz, locurile unde se pot face sesizările, persoanele de contact, metodele de protecție disponibile și cadrul legislativ relevant. Ghidul va fi distribuit în licee și în facultăți pentru a ajunge cât mai aproape de tinerii care ar putea avea nevoie de aceste informații.
„Fiecare gest contează. Fiecare acțiune pentru protecția victimelor este un pas înainte. E nevoie de efort comun pentru a preveni și combate tot ceea ce este bolnav și periculos pentru noi toți”, a subliniat Gorghiu.
Extinderea ordinului de protecție și monitorizarea electronică
Alina Gorghiu a menționat măsurile concrete luate de Ministerul Justiției pentru a proteja victimele violenței. Ordinul de protecție a fost extins pentru a acoperi orice tip de violență și orice tip de agresor.
De asemenea, monitorizarea cu brățara electronică a agresorilor este acum funcțională, oferind un mijloc suplimentar de protecție pentru victime.
Vouchere pentru victimele infracțiunilor
Ministrul a reamintit despre mecanismul voucherelor pentru victimele infracțiunilor, care a devenit operațional. Victimele pot primi până la 18.500 de lei pentru a acoperi nevoi urgente, un sprijin vital în momente critice. Pentru aceste an sunt disponibile fonduri pentru 300 de victime.
Importanța implicării femeilor în viața publică
Alina Gorghiu a subliniat necesitatea implicării unui număr mai mare de femei în viața publică, în politică, administrație, sistemul de educație și alte domenii.
„De aceea, spun tuturor șefilor de partide de ani de zile că e nevoie de mai multe femei în viața publică, în politică, în administrație, în sistemul de educație, în toate domeniile. Ele sunt cele care pot construi altfel de politici publice, mult mai sănătoase pentru întreaga societate”, a transmis ministrul.