Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că România este o destinație atractivă pentru investiții, subliniind că programele implementate de marile companii energetice din țară, precum cele ale Delgaz Grid, parte din grupul E.ON, sunt o dovadă a acestui lucru. Potrivit ministrului, progresul României depinde de muncă, investiții și utilizarea eficientă a fondurilor europene.
”România este o ţară atractivă pentru investiţii, iar programele derulate de marile companii din energie care activează în ţara noastră sunt o dovadă în acest sens. Zona Moldovei este una dintre principalele beneficiare ale proiectelor demarate de Delgaz Grid, parte din grupul E.ON. Este extrem de important pentru România că mediul privat contribuie direct, prin acţiunile sale, la reducerea decalajelor economice şi sociale dintre regiunile ţării”, scrie Burduja pe platforma Facebook.

Despre Delgraz Grid
Delgaz Grid a demarat modernizarea stației de transformare Roman Laminor, într-un proiect de aproximativ 10 milioane de euro, cu o finanțare semnificativă din partea Ministerului Energiei, prin Fondul pentru Modernizare.
Peste 36.000 de consumatori din municipiul Roman și din peste 100 de localități din apropiere vor beneficia de o rețea electrică modernizată.
Proiectul va facilita și racordarea unor noi utilizatori, inclusiv locuințe, companii, prosumatori sau producători de energie verde.
Noua investiție a Delgaz Grid vine după ce, la Iași, compania a început modernizarea stației Iași Sud, iar recent, la Onești, în județul Bacău, a fost finalizată o stație de transformare, într-un proiect de aproximativ 4,5 milioane de euro, de care beneficiază în prezent peste 31.000 de români.
În paralel, se derulează 32 de proiecte de modernizare a stațiilor de transformare în cele șase județe din Moldova, unde compania activează în domeniul energiei electrice, completează ministrul.
Sebastian Burduja, în continuare, despre energie
”Beneficiile acestor investiţii trec dincolo de îmbunătăţirea serviciilor de furnizare a energiei. Sunt proiecte care stimulează dezvoltarea economică. Accesul la energie mai sigură şi accesibilă ajută investitorii care activează deja în regiunea Moldovei, stimulează alte companii să îşi dezvolte afaceri aici, ceea ce înseamnă crearea de locuri de muncă noi şi creştere economică. Pe scurt, o reţea electrică modernă înseamnă costuri mai mici şi oportunităţi mai mari pentru consumatori”, menţionează oficialul.
Accesul la energie, un sistem stabil și sigur, alături de prețuri competitive, sunt factorii care pot face diferența.
”România poate progresa doar prin muncă, prin investiţii, prin folosirea inteligentă a fondurilor europene, nu prin izolaţionism şi populism. Banii europeni lucrează pentru România, iar această realitate nu poate fi schimbată de minciuni şi propagandă. În primul an de mandat ca ministru al energiei am semnat contracte de finanţare cu toate companiile de distribuţie a energiei electrice din ţară, în valoare de peste 1,2 miliarde de euro – bani europeni, nerambursabili. Şi iată că azi acei bani europeni sunt deja în mişcare, se transformă în investiţii pentru infrastructura energetică”, precizează el.