Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că mâine, 7 iunie, este ultima zi de înscriere la examenul de bacalaureat. Acest anunț vine cu informații importante pentru elevii care se pregătesc să susțină examenul de bacalaureat.
Ministrul Educației: „Mâine este ultima zi de înscriere la bacalaureat”
Ligia Deca, ministrul Educației, a informat elevii care se pregătesc de susținerea examenului de bacalaureat, că, pentru ei, anul școlar și implicit cursurile de liceu se vor încheia vineri, 7 iunie, când aceștia vor sta ultima dată în bănci ca liceeni.
„Mâine este ultima zi de înscriere la bacalaureat. Tot mâine este ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a/a XIII-a. Examenul de bacalaureat începe cu probele de competențe.”, a scri ministrul Educației pe pagina sa de Facebook.
Calendarul examenului de bacalaureat
Așadar, examenul de bacalaureat debutează cu probele de competențe, urmând ca probele scrise să se desfășoare ulterior. În imaginile atașate anunțului oficial sunt detaliate informațiile exacte pentru fiecare etapă.
Ligia Deca oferă informații esențiale pentru elevi
- Repartizarea candidaților: Elevii vor fi repartizați în săli în ordine alfabetică, listele urmând să fie comunicate cu 24 de ore înainte de prima probă.
- Proba de evaluare a competențelor lingvistice: Repartizarea pe săli pentru această probă se face în ordine alfabetică, în funcție de limba pentru care elevii susțin examenul.
- Evaluarea: Competențele lingvistice pentru limba română, limba maternă și limba modernă, precum și competențele digitale, vor fi evaluate de doi profesori examinatori. Unul dintre aceștia este cadrul didactic care a predat disciplina respectivă, iar celălalt este un alt cadru didactic de aceeași specialitate din unitatea de învățământ.
- Rezultatele: Rezultatele obținute la proba de evaluare a competențelor lingvistice nu se exprimă prin note sau calificative de tip admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competență conform unei grile naționale.
„Pumnii strânși tuturor!”
Ligia Deca a încheiat mesajul său printr-o încurajare pentru toți candidații care vor susține examenul de bacalaureat: „Pumnii strânși tuturor!”.
Aceasta este o perioadă importantă pentru elevii din clasele terminale, iar Ministerul Educației asigură toate măsurile necesare pentru desfășurarea corectă și transparentă a examenului de bacalaureat.
Elevii și profesorii sunt încurajați să consulte calendarul și să se pregătească conform indicațiilor oferite pentru a avea un parcurs cât mai bun în această etapă importantă a educației lor.