Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a subliniat, vineri, că Vila Reginei Maria din Mamaia trebuie restaurată, menţionând că va identifica posibile surse de finanţare, astfel încât construcţia să fie readusă la valoarea pe care a avut-o.
„Vila Reginei Maria este un reper cultural şi o atracţie turistică populară la malul mării care trebuie salvat şi readus constructiv şi moral la valoarea pe care a avut-o. Pentru mine, este o prioritate să contribui la salvarea acestui monument istoric şi a patrimoniului construit la nivel naţional. Este şi o obligaţie ca un loc cu asemenea valenţe istorice să fie restaurat şi pus în valoare”, notează ministrul Culturii, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Am vizitat obiectivul alături de oameni care cunosc cauzele degradării”
“Am decis să identific la nivelul Ministerului Culturii posibile surse de finanţare pentru refacerea construcţiei ce vor fi accesate odată ce aceasta va putea intra în administrarea instituţiei noastre.
Am vizitat obiectivul alături de oameni care cunosc cauzele degradării monumentului, aflat astăzi într-o stare deplorabilă, şi care pot contribui la revitalizarea lui”, a mai transmis ministrul Culturii.
Vila regală din Mamaia – cunoscută și ca Palatul Regal din Mamaia sau Castelul Reginei Maria din Mamaia a fost construită în perioada 1923-1926, după planurile arhitectului Mario Stoppa.
„La schimb” cu Vila Sparta
Prin urmare a fost construită special pentru Regina Maria a României, iar inaugurarea a avut loc în 1926.
Mai târziu clădirea avea să intre n posesia principesei Elena, mama regelui Mihai – care și-a petrecut acolo o parte din verile copilăriei. Odată cu revenirea în țară a principelui Carol și preluarea tronului de la fiul său Mihai, relațiile lui Carol cu Elena s-au înrăutățit. Regina a fost obligată în cele din urmă să părăsească România și a renunțat atât la vila din Mamaia, cât și la alte proprietăți din România. În schimb statul român i-a achiziționat Vila Sparta din Florența.
Soarta Palatului Regal s-a tranşat în instanţă
Statul a preluat în anul 2022 Vila Reginei Maria din Mamaia, dar reabilitarea clădirii s-a lăsat aşteptată. Contractul de vânzare cumpărare din 2003, realizat atunci între primărie şi către o companie privată, a fost anulat în instanţă. Acum clădirea aparţine Statului, însă există mai multe înţelegeri care au blocat situaţia, după cum nota presa la începutul acestui an. S-a vorbit despre faptul că Ministerul Culturii ar trebui să achite o sumă de bani în urma unui aviz de evaluare către Ministerul Turismului, în subordinea căruia se află această clădire.
Soarta Palatului Regal s-a tranşat în instanţă, însă nu şi a terenului (n.r. – 1,5 hectare, n.r.) care în continuare aparţine unui privat.
Cum a fost vândut un monument istoric
Conform deciziei instanței, monumentul istoric a fost vândut de societatea de stat Mamaia SA către compania SC Light System SRL, controlată de Bittner-Petrache-Vântu, fără respectarea dreptului de preempțiune al statului, o decizie în premieră dată de instanțele din România, potrivit info-sud-est.
Decizia Curții Supreme a validat hotărârea dată de Tribunalul Constanța în iulie 2020, prin care contractul de vânzare cumpărare a fost anulat.
Abia în 2018 ministerul Culturii, condus la acea vreme de George Ivașcu, a atacat în instanță contractul prin care Vila regală din Mamaia a fost privatizată în anii 2000. Procurorii DNA Constanța au deschis un dosar penal și pe numele fostului primar Radu Mazăre pentru că ar fi vândut subevaluat curtea Palatului Regal din Mamaia, cu 23 de euro/mp, deși pe piața imobiliară a vremii, un metru pătrat din centrul stațiunii Mamaia se vindea cu prețuri cuprinse între 100 și 300 de euro.
Fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat în primă instanță la şase ani și jumătate cu executare, însă achitat de Curtea de Apel Constanța în final.